by zake
joi, 9 iunie 2011
Doctrina biblică
a alegerii
De C. D. Cole
O VOCE BAPTISTĂ ÎN ROMÂNIA
Fundaţia Mantachie
Str. Izvor nr.3 Bocşa 1
Jud CS, 1725
Autorizată de
Berea Baptist Church, P.O. Box 39, Mantachie, Mississippi
Partea I - Doctrina Biblică A Alegerii
Partea a II-a - Întrebările şi răspunsurile Dr. Cole cu privire la Doctrina Alegerii şi alte subiecte aferente.
INTRODUCERE LA EDIŢIA ROMÂNEASCĂ
Cu mare plăcere şi cu speranţă mare publicăm DOCTRINA BIBLICĂ A ALEGERII în româneşte. Este foarte important şi binefăcător să cunoastem aceasta doctrină. Credem că această carte mica şi doctrina ei odata studiate vor fi o încurajare şi un ajutor.
Biblia spune multe despre alegeri dar multi oameni Creştini nu înţeleg această doctrină. Dar pentru că ,,Mîntuirea vine de la Domnul" (Iona 2.9) doctrina alegerii este doctrină minunată! Aceasta doctrină, înţeleasa corect Îi aduce multă glorie lui Dumnezeu. O să fie un prilej de mai multă credinţă în Dumnezeu şi chiar mai mult de ,,bucuria mîntuirii Tale."
Vrem ca prin această carte mica ,,să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră" (2 Corinteni 1. 24).
Cu ajutorul lui Dumnezeu,
Curtis Pugh
21 martie, 2000
Timişoara, România
Fratele Pavel a scris, ,,De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mîntuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava vecinică" (2 Timotei 2.10).
Partea I
INTRODUCERE
Interacţiunea cu scrierile D-lui doctor C.D. Cole, m-a determinat să mă simt un om binecuvântat. D-l Cole a fost un predicator profund doctrinar cu un dar deosebit de a pune cuvintele vorbite într-o formă scrisă. Fratele Cole a părăsit deja această viaţă şi este cu Domnul acum. A trăit însă îndeajuns pentru a-şi vedea publicat cel de-al doilea volum al lucrării sale despre Păcat, Mântuire şi Slujire. De fapt a murit chiar citind această carte.
Biserica Baptistă "Bryan Station" a hotărât să-i publice scrierile. Fiul lui ne-a dat permisiunea de a le tipări iar această carte face parte din seriile de cărţi pe care sperăm să le publicăm. Partea I a mai fost tipărită înainte iar acum doar o retipărim exact cum a fost în forma iniţială. Partea a-II-a a acestei cărţi va fi prezentată la sfârşitul primei părţi, în cadrul unei introduceri similare cu aceasta.
Fie ca Domnul să binecuvânteze Cuvântul Lui în timp ce este citit de cei care cercetează aceste pagini.
Alfred M. Gormley
Pastor: Bryan Station Baptist Church
Lexington, Kentucky
Ales! - Ce cuvânt binecuvântat! Ce doctrină glorioasă! Cine nu se bucură să ştie că a fost ales pentru nişte binecuvântări măreţe? Alegerea este întru mântuire - este cea mai mare dintre toate binecuvântările. Din păcate, acesta este un adevăr neglijat chiar de cei care pretind a crede în el, iar alţii au un sentiment de repulsie atunci când se aminteşte despre acest adevăr revelat biblic, care îl onorează pe Dumnezeu şi îl smereşte pe om. Spurgeon spunea: "Se pare că există o prejudecată înverşunată în mintea oamenilor împotriva acestei doctrine, şi deşi multe alte doctrine sunt primite de creştinii practicanţi, unele cu o anumită rezervă, altele cu bucurie, totuşi această doctrină, de cele mai multe ori, este desconsiderată şi dată la o parte."
Dacă acest lucru era adevărat pe timpul lui Spurgeon, cu atât mai adevărat este în zilele noastre. Cu privire la această doctrină, este o îndepărtare alarmantă faţă de credinţa părinţilor noştri baptişti. Atingând acest aspect al credinţei noastre, baptiştii au ajuns la punctul în care au un crez calvinist şi un cler arminian.
Totuşi sunt unii care iubesc doctrina Alegerii. Pentru ei Alegerea este fundamentul pe care se sprijină celelalte doctrine ale răscumpărării omului. O iubesc destul de mult încât s-o predice în ciuda criticismului şi a persecuţiei. Aceştia mai degrabă ar renunţa la amvoane decât să tacă cu privire la acest preţios crez al unei credinţe mântuitoare. Dar toţi cei care iubesc această doctrină au urât-o odată, de aceea nu au cu ce se mândri. Orice om prin natura lui este arminian. Pentru a face un om să iubească doctrina Alegerii e necesară lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu explicat de Duhul lui Dumnezeu. Cât de important este ca cei credincioşi să aibă atitudinea unui elev care învaţă! Pentru a face aceasta
trebuie să recunoaştem superioritatea înţelepciunii lui Dumnezeu ale cărui gânduri nu se potrivesc totdeauna cu ale noastre. Biblia ne-a fost dată pentru a ne corecta gândirea. Pocăinţa este o schimbare a minţii care rezultă într-o schimbare a gândirii. Noi nu putem veni la Biblie pentru a o critica ci Biblia ne critică pe noi. Nu ne putem apropia de Biblie considerându-ne infailibili, ci prin har putem veni în umilinţă. Fie ca harul să fie dat fiecărui scriitor şi cititor astfel încât să avem o atitudine corectă a inimii în faţa lui Dumnezeu. Cea mai sigură mărturie a unei stări mântuite este aceea de a avea o atitudine corectă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dragă cititorule, dă-i voie scriitorului să te atenţioneze cu privire la orice intneţie de "a lua în râs" doctrinele Bibliei.
Doctrinele harului şi-au găsit expresia în două sisteme de teologie cunoscute sub numele de Calvinism şi Arminianism. Aceste două sisteme nu au fost denumite după numele fondatorilor lor ci după numele celor care le-au popularizat. Sistemul de adevăruri cunoscut sub numele de Calvinism a fost predicat de Augustin destul de devreme, şi înainte de Augustin, de Hristos şi de Apostoli, fiind evidenţiat în mod special de Apostolul Pavel. Sistemul de erori cunoscut sub numele de Arminianism a fost proclamat de Pelagius în sec. V. Nu există poziţie de mijloc între aceste două sisteme; fiecare om, în gândirea lui religioasă, se situează fie pe una fie pe cealaltă dintre aceste poziţii. Unii încearcă să le îmbine pe cele două însă acesta nu este un mod corect de a gândi. Să spui că nu eşti nici calvinist nici arminian înseamnă că încerci să eviţi subiectul. Doctrinele lui Pavel sunt reprezentate fie de Calvinism fie de Arminianism. Sistemul adevărat este cel bazat pe adevărul depravării inerente şi totale a omului; sistemul fals este cel bazat pe dogma romană a liberii alegeri.
Aspecte generale pentru înlăturarea prejudecăţilor
Nu există altă doctrină interpretată mai greşit. Argumentul fratelui A.S Pettie împotriva duşmanilor depravării totale este aplicabil şi aici, atunci când acesta spune: " Nu vă aşteptaţi niciodată la o afirmaţie corectă cu privire la această doctrină atunci când aceasta vine de pe buze ostile". Modul în care a fost tratată doctrina alegerii de către oponenţii ei, a fost asemănător cu modul în care primii creştini au fost trataţi de împăraţii romani păgâni. Creştinii din primele veacuri erau adesea îmbrăcaţi în piei de animale înjunghiate şi daţi spre a fi atacaţi de animale sălbatice. În acelaşi mod şi doctrina alegerii este îmbrăcată într-o haină urâtă pentru a putea fi ridiculizată. Vom încerca acum să dezbrăcăm acest adevăr glorios de acea haină falsă şi vicioasă cu care mâinile duşmănoase l-au robit, pentru ca apoi să-l acoperim cu haina sfinţeniei şi a înţelepciunii.
1. Alegerea nu înseamnă mântuire dar este întru mântuire. "Ce putem spune atunci? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi" (Rom. 11:7)." De la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire" (2 Tes. 2:13). Acum dacă cei aleşi obţin mântuirea şi dacă alegerea este întru mântuire, atunci alegerea trebuie să preceadă mântuirea. Oamenii sunt mântuiţi când cred în Hristos nu când sunt aleşi. Roosevelt nu a devenit preşedinte când a fost ales ci când a fost inaugurat. A fost nu numai o alegere ci şi o intrare în această postură. Aleşii lui Dumnezeu sunt induşi în poziţia de sfinţire prin chemarea efectivă, (lucrarea mişcătoare a Duhului Sfânt) prin care au început să creadă în Evanghelie. Vezi 1 Cor. 1:29; 2 Tes. 2: 13, 14.
2. Alegerea nu reprezintă cauza trimiterii în iad a nimănui, deoarece alegerea este întru mântuire. Nici măcar ne-alegerea nu este responsabilă pentru condamnarea păcătoşilor. Păcatul este cel care trimite oamenii în iad, şi toţi oamenii sunt păcătoşi prin natura şi faptele lor - toţi sunt păcătoşi indiferent de alegere sau ne-alegere. Faptul că alegerea este întru mântuire nu înseamnă că ne-alegerea este întru condamnare. În viaţa noastră, păcatul este elementul care ne condamnă. Alegerea nu dăunează nimănui.
3. Alegerea aparţine sistemului de har. În zilele apostolului Pavel era o rămăşiţă printre evrei care a fost mântuită prin alegerea harului. Atitudinea oamenilor cu privire la alegere este testul acid al credinţei lor în har. Cei care se opun alegerii nu pot susţine cu tărie că ei cred în mântuirea prin har. Aceasta s-a putut vedea în crezurile Creştinismului. Acele denominaţiuni care cred în mântuirea prin fapte nu au nici un loc în confesiunile lor de credinţă pentru doctrina alegerii; cei care cred în mântuirea prin har, în afara meritelor umane, nu au uitat să includă alegerea în crezul scris. Primul grup este reprezentat de romano-catolici, al doilea de baptişti.
4. Alegerea nu împiedică mântuirea nimănui dintre cei care ar vrea să fie mântuiţi. Dar trebuie făcută distincţia între simpla dorinţă de a scăpa de iad şi dorinţa de a fi mântuit de sau din păcat. Dorinţa de a scăpa de iad e o dorinţă naturală - nimeni n-ar vrea să ardă. Dorinţa de a fi mântuit de păcat e o dorinţă spirituală care rezultă din lucrarea de cercetare a Duhului Sfânt. Iar harul lui Dumnezeu care alege este chiar mama acestei dorinţe. Să reprezinţi doctrina alegerii prin a spune că Dumnezeu a dat un ospăţ al evangheliei şi un om a venit la masă flămând după o bucată de pâine, iar Dumnezeu îi spune "Nu, asta nu-i pentru tine, tu nu faci parte dintre cei aleşi", înseamnă o deformare a adevărului despre sfânta doctrină. Iată adevărul: - Dumnezeu a dat acest ospăţ dar problema este că nimeni nu vine la masă. "Toţi într-un singur glas au început să găsească scuze". Dumnezeu ştia sigur cum va reacţiona natura pervertită a omului, aşa că n-a precupeţit nici un efort pentru a-şi umple mesele. Prin urmare El le spune servitorilor să meargă afară şi să-i îndemne să intre (vezi Luca 14:23). Dacă n-ar fi lucrarea de mântuire a lui Hristos, n-ar fi nici un ospăţ; dacă n-ar fi lucrarea de convingere a Duhului Sfânt, n-ar fi nici un musafir la masă. O simplă invitaţie nu aduce pe nimeni la masă.
5. Alegerea înseamnă că destinul omului este în mâinile lui Dumnezeu. Mulţi dintre noi consideră ca o axiomă, afirmaţia potrivit căreia destinul fiecărui om este în mâinile lui. Dar aceasta înseamnă să negi chiar esenţa Scripturii. Destinul omului nu este niciodată în propriile-i mâini, nici înainte şi nici după ce este salvat. A fost destinul meu în mâinile mele înainte de a fi mântuit? Dacă este aşa, eu m-am regenerat pe mine însumi; am înviat, prin propria-mi putere dintr-o stare de păcat şi moarte. Eu sunt propriul meu binefăcător şi nu am nimănui cui să mulţumesc decât mie însumi pentru că sunt viu şi salvat. Să piară un asemenea gând! Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt. Citeşte Ioan 1:13; Efeseni 2:1-10; 2 Tim. 1:9; Iacov 1:18.
Dar acum, este destinul meu în mâinile mele? În acest caz aş putea fie să mă susţin mântuit fie să-mi pierd mântuirea. În Biblie însă scrie că noi suntem susţinuţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă. 1 Petru 1:15; Ps. 37:28; Ioan 10: 27-29; Filip. 1:6; Evr. 13:5. Dacă destinul meu nu este în siguranţă în mâinile mele după ce sunt mântuit cum ar putea fi în siguranţă înainte de convertirea mea? Sfântul lui Dumnezeu moare, trupul lui merge în mormânt şi devine o mare de ţărână. Este atunci destinul lui în propriile-i mâini? Dacă este aşa, ce speranţă poate el avea de a ieşi din mormânt cu un trup nemuritor şi perfect? Nici una, dacă destinul lui este în propriile-i mâini.
Această teorie potrivit căreia destinul unui sfânt este sau a fost în propriile lui mâini, răstoarnă chiar legile naturii şi implică faptul că apa s-ar putea ridica deasupra nivelului punctului ei de izvorâre; sau că un om s-ar putea urca în pod trăgându-se de şireturi, că un etiopian şi-ar putea schimba culoarea sau că un leopard şi-ar putea şterge petele, că un om mort şi-ar putea da viaţă, că evoluţia e adevărată şi Dumnezeu este un mincinos. Teoria potrivit căreia destinul cuiva ar putea fi în propriile lui mâini produce încredere în sine şi supraevaluare. Credinţa că destinul este în mâinile lui Dumnezeu produce lepădare de sine şi credinţă în Dumnezeu.
6. Alegerea stă în picioare sau cade în funcţie de modul în care înţelegem doctrina suveranităţii lui Dumnezeu şi a depravării fiinţei umane. Dacă Dumnezeu este suveran şi omul este păcătos, atunci rezultă ca o consecinţă naturală fie că doar unii vor fi mântuiţi, fie că nimeni nu va fi mântuit, fie că toţi vor fi mântuiţi. Rezultatele practice ale alegerii sunt că unii, adică mulţi, vor fi mântuiţi. Alegerea nu este planul de a mântui doar o mică grupare de oameni. Isus s-a dat pe sine însuşi ca jertfă 'pentru cei mulţi'. Vezi Mat. 20: 28, Rev. 5:9. Suveranitatea lui Dumnezeu implică bucuria Lui (Ioan 5:21; Mat. 11: 25-27), puterea Lui (Iov 23:13; Ier. 32:17; Mat. 19:26); şi mila Lui (Rom. 9:18).
7. Cei aleşi se manifestă prin pocăinţă, credinţă şi fapte bune. Aceste graţii, fiind plantate de Dumnezeu în om, nu sunt cauzele ci mărturia alegerii. Vezi 1 Tes. 1: 3-10; 2 Petru 1 : 5-10; Filip. 2:12-13; Luca 18:7. Omul care nu se roagă, care nu s-a pocăit de păcatul său , nu se încrede în Dumnezeu, nu se implică în fapte bune, nu are dreptul să pretindă că este unul dintre aleşii lui Dumnezeu.
Evaluarea şi respingerea unor perspective false
Mulţi creştini practicanţi nu şi-au format nici o părere cu privire la doctrina alegerii. Deoarece nu s-au gândit destul şi nu au studiat, nici măcar nu au o opinie despre acest lucru. Mulţi au vederi eronate. Vom menţiona câteva astfel de perspective.
1. Concepţia potrivit căreia oamenii sunt aleşi atunci când cred. Această părere este uşor de respins deoarece este contrară atât bunului simţ cât şi Scripturii. Alegerea este făcută în scopul mântuirii, şi de aceea trebuie să preceadă mântuirea. Nu ar avea sens să vorbim despre a alege pe cineva pentru a face "ceva" pe care deja l-a făcut. Omul are mântuirea atunci când crede, deci actul alegerii la acel moment nu ar fi necesar. ALEGEREA A AVUT LOC ÎN ETERNITATE; MÂNTUIREA ARE LOC ATUNCI CÂND PĂCĂTOSUL CREDE.
2. Părerea potrivit căreia alegerea aparţine numai iudeilor. Această părere ia neamurilor confortul promis în Romani 8:28-39. Mai mult decât atât, Pavel, care a fost un apostol al neamurilor, spune că a îndurat toate lucrurile de dragul aleşilor pentru ca ei să obţină mântuirea ( 2 Tim. 2:10).
3. Părerea potrivit căreia alegerea a fost făcută în eternitate, dar având în vedere pocăinţa şi credinţa. Potrivit acestui punct de vedere, Dumnezeu, în veşnicie, s-a uitat de-a lungul timpului şi a văzut pe cei care se vor pocăi şi vor crede şi cei, pe care El a prevăzut că se vor pocăi şi vor crede, au fost aleşi pentru mântuire. Acest părere este corectă numai într-un anumit punct, şi anume, că alegerea a avut loc în eternitate. Este greşită însă atunci când face ca esenţa alegerii să fie mai mult legată de păcătos decât de Dumnezeu. Citeşte Efes. 1: 4-6 unde alegerea şi predestinarea se spune că sunt "după buna plăcere a voii Sale" şi "Spre lauda şi gloria harului Său". Acest punct de vedere, deşi popular în rândul majorităţii baptiştilor de astăzi, este totuşi deschis pentru multe obiecţii:
(1) Neagă ceea ce Biblia spune despre natura condiţiei umane. Biblia nu descrie omul natural ca având credinţă (1 Cor. 2:14; Ioan 3:3). Atât pocăinţa cât şi credinţa sunt daruri de la Dumnezeu, şi Dumnezeu nu a văzut aceste daruri în nici un păcătos în afara intenţiei Lui de a le da aceste daruri. " Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor" (Fapte 5:31). "Când au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: "Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa" ( Fapte 11:18). "Să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului" (2 Tim. 2:25). Citeşte de asemenea, Efes. 2: 8-10; 1 Cor. 3:5. Alegerea nu există datorită unei viitoare credinţe ci datorită unei viitoare necredinţe. Nu este vorba de alegerea de către Dumnezeu a celor credincioşi ci credinţa alesului lui Dumnezeu, dacă vrem să fim fideli cuvintelor din Scriptură ( Titus 1:1).
(2) Acest punct de vedere face ca rasa umană să difere prin natură, pe când în Biblie scrie că toţi suntem, prin firea noastră, copii ai mâniei, toţi făcuţi din acelaşi aluat. Efes. 2:3; Rom. 9:21. Oamenii devin diferiţi doar prin naşterea din nou. Ioan 3:6.
(3) Denaturează semnificaţia scripturală a expresiei "a cunoaşte mai dinainte". Cuvântul aşa cum este folosit în Biblie înseamnă mai mult decât a cunoaşte mai dinainte ceva despre persoane. În Rom. 8:28-30 cei cunoscuţi mai dinainte sunt predestinaţi să fie asemenea chipului lui Hristos, şi sunt chemaţi, socotiţi neprihăniţi şi glorificaţi. În 1 Petru 1:2 expresia folosită este asemănătoare cu cea folosită în versetul 20 al aceluiaşi capitol, acea de "desemnat mai dinainte" unde semnificaţia nu poate fi aceea de "a cunoaşte mai dinainte" pe Hristos. Cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu cu privire la persoane este fără limite; în timp ce, cunoaşterea mai dinainte a Lui este limitată la cei care sunt de fapt mântuiţi şi glorificaţi.
(4) Cade sub incidenţa celei mai mari obiecţii care ar putea fi adusă Bibliei. Deseori se pune întrebarea, "Dacă anumiţi oameni sunt aleşi şi mântuiţi, atunci la ce folos să mai predicăm celor care nu sunt aleşi?" Şi pe bună dreptate ne putem întreba, "Dacă Dumnezeu ştie cine se va pocăi şi va crede, atunci de ce să mai predicăm celor care după cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu, nu se vor pocăi şi nu vor crede?" Se va pocăi şi va crede vreunul dintre cei despre care El a ştiut mai dinainte că nu se vor pocăi şi nu vor crede? Dacă este aşa, Atunci El a cunoscut mai dinainte o minciună.
Chiar aici este punctul slab al multor misiuni moderne. Se bazează mai mult pe grija pentru cei pierduţi decât pe ascultarea de porunca lui Dumnezeu. Inspiraţia misiunilor se sprijină mai degrabă pe rezultatele practice ale lucrării misionare, decât pe bucuria de a face voia lui Dumnezeu. Este principiul potrivit căruia facem ceva pentru că rezultatele sunt satisfăcătoare pentru noi.
Dacă noi suntem credincioşi, Dumnezeu este mulţumit de eforturile noastre chiar şi atunci când nu sunt rezultate. Gândeşte-te la 2 Cor. 2:15-16. Aleşii înaintea convertirii lor sunt cunoscuţi numai de Dumnezeu. Noi trebuie să predicăm evanghelia la fiecare fiinţă pentru că El ne-a poruncit iar El va avea grijă de rezultate. Conform cu Isaia 55:11; 1 Cor. 3:5-6; Ioan 6:37-45. Este responsabilitatea noastră să fim martori şi este responsabilitatea Lui să facă mărturia noastră eficientă.
Doctrina definită, explicată şi demonstrată
Ce este alegerea din perspectiva modului în care termenul este folosit în Biblie? Alegerea înseamnă o opţiune - a selecta dintr-o mulţime - a particulariza - a lua pe unul şi a lăsa pe celălalt. Dacă sunt douăsprezece mere într-un coş şi le iau pe toate, nu poate fi vorba de nici o alegere; dar dacă iau şapte şi las cinci, putem vorbi despre o alegere. Alegerea, aşa cum este prezentată în Biblie, înseamnă că Dumnezeu a făcut o alegere din rândul fiilor oamenilor. La început Dumnezeu a ales anumiţi indivizi, pe care i-a dat Fiului Său, şi pentru care Hristos a murit ca substitut în locul lor, care în timp aud Evanghelia şi cred în Hristos pentru a trăi veşnic. Să amplificăm puţin aceste aspecte prin a pune trei întrebări foarte pertinente:
1. Cine face alegerea? Cine alege persoanele care vor fi mântuite? Dacă oamenii sunt aleşi pentru a fi mântuiţi cine face această alegere? Trebuie să fie sau o selecţie sau universalism. Limbajul folosit în Scriptură pare foarte clar în răspunsul la această întrebare. Marcu 13:20 vorbeşte despre cei aleşi, pe care El i-a ales, în citatul, "din pricina celor aleşi". Cuvântul alegere este asociat lui Dumnezeu nu omului, Dumnezeu este alegătorul, oamenii Lui sunt aleşii, şi harul este sursa. Doctrina potrivit căreia Dumnezeu votează pentru noi, diavolul votează împotriva noastră iar noi suntem cei care decidem, este complet în afara spectrului învăţăturii din Scriptură, şi este aproape prea ridicolă chiar pentru a o lua în considerare. Citeşte Ioan 15:16; 2 Tes. 2:13; Efes. 1:4.
2. Când a fost făcută alegerea? Ca şi răspuns, noi suntem reduşi la tăcere în faţa Scripturii. Însă Biblia răspunde cu o claritate ca lumina soarelui. În Efes. 1:4 citim că: "În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii". Expresia "înainte de întemeierea lumii" se găseşte în Ioan 17:24, unde se vorbeşte despre dragostea eternă a Tatălui pentru Fiul, şi în 1 Petru 1:20, unde se referă la eterna determinare a raţiunii divine cu privire la moartea lui Hristos. Sunt multe expresii similare. Vezi Apoc. 13:8; 2 Tes. 2:13; 2 Tim. 1:9. Alegerea este eternă!
3. De ce a fost făcută alegerea? A fost făcută pe baza a ceva bun existent în cel păcătos? Atunci nimeni nu ar fi fost ales deoarece nimeni nu este bun. Sfinţenia nu este cauza ci efectul alegerii. Aleşi pentru a deveni sfinţi, nu pentru că suntem sfinţi, Efes. 1:4, şi nici, după cum am văzut deja, în vederea unei potenţiale pocăinţe şi credinţe. Alegerea este cauza pocăinţei şi credinţei şi nu efectul lor. A spune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire pentru că El întrevede că ei se vor pocăi, vor crede şi vor fi mântuiţi, înseamnă să atribui nebunie Dumnezeului infinit de înţelept. Este ca şi cum un preşedinte ar da un decret prin care soarele trebuie să răsară mâine pentru că el a prevăzut dinainte că va răsări; ori ca şi un sculptor care ar alege o anumită bucată de marmură pentru că a întrevăzut că se va transforma în imaginea pe care el a dorit-o. Invităm astfel orice Arminian să-şi pună aceste întrebări şi să caute răspunsurile în Scriptură.
Abordarea obiecţiilor şi răspunsurile aferente
Sunt multe obiecţii care se aduc împotriva acestei doctrine. Uneori autorii acestor obiecţii vorbesc cam tare şi sunt furioşi şi din păcate mulţi dintre ei sunt din rândul baptiştilor. Să predici această doctrină demodată a credinţei noastre aşa cum a făcut Bunyan, Fuller, Gill, Spurgeon, Boyce, Broadus, Pendleton, Graves, Jarrell, Carroll, Jeter, Boyce Taylor şi mulţi alţi reprezentanţi ai denominaţiei noastre, înseamnă să te opui celei mai puternice opoziţii. Nici John Wesley însuşi n-a spus cuvinte mai grele împotriva acestei învăţături fundamentale a credinţei noastre decât o fac aşa numiţii baptişti ai zilelor noastre. Arminianismul, acel vlăstar al papalităţii, a avut de-a lungul ultimilor douăzeci de ani o creştere nefirească de copil adoptiv a unui grup din ce în ce mai mare de baptişti.
1. Se obiectează că părerea noastră despre alegere limitează mila lui Dumnezeu. Chiar acum criticăm criticul, deoarece cel care aduce această obiecţie limitează de fapt atât mila lui Dumnezeu cât şi puterea Lui. El admite că mila lui Dumnezeu se limitează la cel credincios, şi cu aceasta suntem de acord; dar el neagă că Dumnezeu ar putea face un om să creadă fără să-i violeze propria voinţă, şi prin aceasta se limitează puterea lui Dumnezeu. Noi credem că Dumnezeu poate să-i dea unui om o minte sensibilă şi să-i deschidă voinţa în ziua puterii Lui. La acest punct trebuie să abordăm două aspecte. În primul rând, dacă Dumnezeu încearcă să mântuiască fiecare membru al rasei căzute a lui Adam şi nu reuşeşte, atunci puterea Lui este limitată şi El nu este Domnul Dumnezeu cel Atotputernic. În al doilea rând, dacă nu încearcă să mântuiască fiecare membru al rasei căzute, atunci mila Lui e limitată. Trebuie din necesitate să-I limităm fie mila, fie puterea, ori s-o luăm de-a dreptul înspre poziţia universalistă. Dar înainte să facem asta, să mergem mai întâi la "lege şi mărturie", care spune, "Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă, şi mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur… Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea" (Rom. 9:15-18). Trebuie să se spună, pentru liniştea şi speranţa marilor păcătoşi, că mila lui Dumnezeu nu este limitată de condiţia naturală a păcătosului. Toţi păcătoşii sunt morţi până Dumnezeu le dă viaţa. El poate să dea la o parte inima de piatră. Nu există om prea păcătos ca să nu poată fi mântuit. Ne putem ruga chiar pentru mântuirea "şefului" păcătoşilor cu siguranţa că Dumnezeu poate să-l mântuiască dacă vrea. "Inima împăratului este ca un râu de ape în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea" (Prov. 21:1). Ne bucurăm să spunem împreună cu Ieremia că nu este nimic prea greu pentru Domnul. Ne putem ruga pentru mântuirea celor dragi ai noştri având sentimentul leprosului care a zis, "Doamne dacă vrei, poţi să mă curăţeşti" (Mat. 8:2). Chiar înainte de a pleca în China, Robert Morrison a fost întrebat de un american sceptic dacă totuşi crede că I-ar putea influenţa cu ceva pe acei chinezi. Replica lui scurtă a fost, "Nu dar cred că Dumnezeu poate". Aceasta ar trebui să fie şi încrederea noastră şi speranţa atunci când stăm înaintea păcătoşilor şi le predicăm pe "HRISTOS ŞI EL RĂSTIGNIT".
2. Altă obiecţie adusă alegerii este că Îl face pe Dumnezeu nedrept. Această obiecţie scoate la iveală o inimă rea. Conform acestui fapt Creatorul ar fi obligat faţă de creatură. Face ca mântuirea să devină o obligaţie divină. Neagă dreptul olarului de a decide asupra vasului de lut: să facă un vas de cinste sau unul de ruşine. Urmând acelaşi mod de a raţiona, preşedintele unui stat independent ar fi nedrept, dacă ar ierta numai anumiţi oameni (excepţie făcând cazul în care ar goli închisorile şi ar elibera toţi deţinuţii). Punctul nostru de vedere cu privire la alegere este în armonie chiar cu ceea ce arminienii consideră a fi corect şi drept pentru un om guvernator. Oricine îşi poate da seama că iertarea unor oameni nu dăunează celorlalţi oameni care nu sunt iertaţi. Cei care nu sunt iertaţi sunt în închisoare nu datorită faptului că guvernatorul a refuzat să-I ierte, ci pentru delicvenţă împotriva statului. Nu trebuie să-I atribuim şi lui Dumnezeu cel puţin suveranitatea atribuită unui guvernator de stat? Mântuirea ca iertare este ceva care nu se dobândeşte prin merit. Dacă ar fi pe baza meritelor atunci Dumnezeu ar fi nedrept dacă nu ar aplica acest principiu la toţi oamenii.
Mântuirea nu este un atribut al dreptăţii ci al milei. Nu dreptatea a fost cea care l-a condus pe Dumnezeu să aducă mântuirea, ci mila Lui. Dreptatea înseamnă, pur şi simplu, ca fiecare om să primească ceea ce merită. Cei care merg în iad nu vor avea pe cine să dea vina decât pe ei înşişi, pe când cei care merg în cer nu vor avea pe altcineva să laude decât pe Dumnezeu. Citeşte Rom. 9:22-23.
3. Se obiectează apoi că părerea noastră cu privire la alegere este împotriva doctrinei "liberei voinţe". Din nou cel care obiectează greşeşte afirmând acestea. Viziunea noastră explică şi susţine doctrina liberei voinţe'. Fără alegere, invitaţia la voinţă liberă ar fi neglijată. Doctrina biblică a voinţei libere nu implică libertatea sau voinţa umană de a face ce este bine. Voinţa umană este liberă, însă această libertate este restrânsă de limitele unei naturi pervertite. Este liberă ca apa; apa este liberă să curgă la vale. Este liberă ca vulturul; vulturul este liber să mănânce hoituri pentru că aceasta este natura lui, acesta însă ar muri de foame într-un lan de grâu. Nu stă în natura vulturului să mănânce mâncare curată, el se hrăneşte cu cadavre. La fel şi păcătoşii mor de foame în prezenţa pâinii vieţii. Domnul nostru a spus unor păcătoşi care erau chiar în faţa Lui "Şi nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţa!" (Ioan 5:40). Nu este natural pentru un păcătos să se încreadă în Hristos. Mântuirea prin credinţa într-un Hristos crucificat este o piatră de poticnire pentru iudeu şi nebunie pentru grec; numai cei chemaţi, atât evrei cât şi greci cred în aceasta ca fiind înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu. Vezi Cor. 1:23-24.
Să luăm exemplul unui cadavru. Din punct de vedere fizic, poate să se ridice şi să meargă? Într-un anumit sens, da…, nu este legat cu cătuşe si nu există nici un obstacol extern. Dar, pe de altă parte, acel cadavru nu este liber. Este împiedicat chiar de propria-I condiţie (naturală). Natura lui este destinată de a se descompune şi a merge înapoi în ţărână. Nu natura morţii este cea care te determină să te mişti. Să luăm exemplul unui cadavru spiritual - un om mort în nelegiuiri şi păcate. Este acest om liber să se pocăiască, să creadă şi să facă fapte bune? Da, într-un fel. Nu sunt piedici exterioare. Dumnezeu nu împiedică ci încurajează prin Sfântul Lui Cuvânt. Dar cadavrul este împiedicat de a face ceva prin propria-I natură. Trebuie să existe miracolul naşterii din nou, deoarece dacă nu se naşte cineva de sus, nu poate vedea sau intra în împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:3-5.
Este dureros pentru unii dintre noi să-i vedem pe unii fraţi care au uitat credinţa înaintaşilor noştri baptişti cu privire la acest aspect şi s-au alăturat Catolicilor sau Arminienilor. Dacă se îndoieşte cineva de această acuză, să citească jurământul de credinţă adoptat de Catolici la conciliul de la Trent (1563). Citez afirmaţia cu privire la libera voinţă umană: "Dacă cineva va afirma că datorită căderii lui Adam voinţa liberă a omului e pierdută, să fie blestemat". În zilele noastre însă un asemenea spirit nu se limitează numai la romano-catolici. Horaţius Bonar face următoarea afirmaţie citându-l pe John Calvin: "În rândul teologilor papali există un anumit curent potrivit căruia Dumnezeu nu alege oamenii după faptele lor care sunt în ei, ci îi alege pe aceia pe care îi prevede că vor fi credincioşi".
Aaa…, deci adevărata problemă a celui care obiectează nu este alegerea, este altceva. Adevărata lui obiecţie se referă la totala depravare sau neputinţa umană de a face binele. Nu pot face ceva mai bine aici decât să citez pe Percy W. Hewart din Londra, Anglia. El spune: "Mi se pare că majoritatea obiecţiilor cu privire la suveranitatea harului lui Dumnezeu, la dragostea lui Dumnezeu care alege, sunt de fapt obiecţii cu privire la altceva, şi anume obiecţii referitoare la faptul că omul este o epavă. Dacă cercetezi mai adânc argumentul lor, vei afla că foarte puţini au obiecţii referitoare la alegere. Şi de ce n-ar face-o? Alegerea nu dăunează la nimeni. Cum ar putea ca salvarea unui om de la pierzare să dăuneze altui om? Adevărata obiecţie în zilele noastre nu se referă la alegere, cu toate că acest cuvânt a făcut obiectul multor controverse; adevărata obiecţie se referă la faptul care este revelat în Psalmul 51, acela că am fost zămisliţi în nelegiuire, că am fost născuţi păcătoşi prin natura noastră şi morţi în păcat, până când, aşa cum citim în Galateni1, "Când Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele, şi m-a chemat prin harul său, - a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…" O, preaiubiţi prieteni, nu merităm altceva decât osânda. Recunoaşte aceasta şi atunci alegerea este singura speranţă. Recunoaşte că suntem nişte bieţi păcătoşi pierduţi, morţi în nelegiuiri şi păcate, răi în mod continuu; admite că nu există în om nici o scânteie care ar putea fi transformată în flacără, ci dimpotrivă credincioşii se nasc din nou din sămânţa incoruptibilă pe care Domnul o pune; recunoaşte că dacă cineva este în Hristos, este o făptură nouă, pentru că noi suntem lucrarea Lui, fiind creaţi prin Isus Hristos. Toate acestea ne spun că alegerea trebuie imediat acceptată. Fiecare credincios adevărat îngenunchind subscrie punctului nostru de vedere în ce priveşte doctrina alegerii. Nu te poţi ruga dând puţin credit şi sinelui tău. Harul suveran se evidenţiază prin rugăciune chiar dacă uneori nu este aşa vizibil. Nici un om mântuit nu ar putea îngenunchea înaintea lui Dumnezeu având pretenţia că Dumnezeu l-a făcut diferit de ceilalţi care nu sunt mântuiţi, ci mai degrabă spune ca Pavel, "Prin Harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt". Şi prin rugăciunea pentru cei pierduţi, noi îl implorăm pe Dumnezeu să-i convingă şi să-i convertească. Noi nu depindem de voinţa lor liberă ci îl implorăm pe Dumnezeu să-i facă voitori să vină la Hristos, ştiind că atunci când vor veni la Hristos, El nu-i va alunga. Vezi Ioan 6:37.
Un pastor metodist a mers odată să asculte predica unui pastor prezbiterian. După predică, metodistul a spus prezbiterianului, "Aceasta a fost o predică arminiană foarte bună." "Da" a replicat prezbiterianul, "Noi suntem buni arminieni când predicăm şi voi metodiştii sunteţi buni calvinişti când vă rugaţi." Este mai mult adevăr decât poezie aici!!
4. Se obiectează de asemenea că părerea noastră asupra doctrinei alegerii este o doctrină nouă în rândul misionarilor baptişti. De fapt, ceea ce se afirmă aici este că, fiind aşa de veche, a devenit demodată. Ignoranţa care iese la iveală printr-o astfel de pretenţie este într-adevăr de compătimit. În căutarea unor argumente de apărare ne îndreptăm spre două surse de informaţie: 1. Confesiunile de Credinţă şi 2. Afirmaţii ale unor pastori şi scriitori renumiţi.
(1) Confesiunile de Credinţă
Paterinieni, după cum spune W. A. Jarrell, au apelat la textul din Romani 9 pentru a demonstra doctrinele despre alegerea necondiţionată. Vezi istoria lui Jarrell, pag. 139. Paterinienii erau părinţii antici ai baptiştilor.
Waldeniştii, prin care trebuie a se extrage succesiunea bisericii baptiste, au declarat următoarele: "Dumnezeu salvează de la corupţie şi osândă pe cei pe care i-a ales de la întemeierea pământului, nu în funcţie de vreo dispoziţie, credinţă sau sfinţenie pe care a văzut-o mai dinainte în ei, ci pur şi simplu prin mila Lui, prin Isus Hristos, trecând peste toate celelalte potrivit gândirii Lui de necuprins, a liberei Sale voinţe şi dreptăţii Lui." Data acestei confesiuni a fost 1120! ! !
Confesiunea de la Londra (1689) şi Confesiunea de la Filadelfia (1742) spun după cum urmează: "Prin voia lui Dumnezeu, pentru manifestarea gloriei Lui, unii oameni şi îngeri sunt predestinaţi sau ordinaţi dinainte pentru viaţă veşnică prin Isus Hristos, spre lauda harului său glorios; alţii fiind lăsaţi să acţioneze în păcatele lor spre condamnarea lor, spre lauda dreptăţii Lui glorioase."
Confesiunea de la New Hampshire (articolul 9): "Credem că alegerea este scopul etern al lui Dumnezeu potrivit căruia El regenerează, sfinţeşte şi mântuieşte păcătoşii; că fiind în concordanţă perfectă cu libera voinţă a omului, doctrina alegerii cuprinde toate mijloacele în cadrul conferit de perspectiva sfârşitului; că aceasta este cea mai glorioasă demonstraţie a bunătăţii suverane a lui Dumnezeu; că fiind în totalitate liberă, înţeleaptă, sfântă şi neschimbătoare; aceasta exclude cu totul lăudăroşenia şi promovează umilinţa, dragostea, rugăciunea, lauda, încrederea în Dumnezeu, şi imitaţia activă a milei Sale; că poate fi demonstrată sau verificată, prin efectele ei, în toţi cei care cred cu adevărat în evanghelie; că este fundamentul siguranţei creştine; şi că a o înţelege pentru noi înşine necesită şi merită atenţia noastră maximă.
(2) Predicatori şi scriitori renumiţi
John A. Broadus, fost preşedinte al Seminarului Teologic al Southern-Baptist: "Din perspectivă divină, observăm că Scriptura ne învaţă despre o alegere eternă a oamenilor pentru viaţa veşnică pur şi simplu pe baza bunului plac al lui Dumnezeu."
A. H. Strong, fost preşedinte al Seminarului Teologic Rochester: "Alegerea este actul etern al lui Dumnezeu, prin care, după bunul Lui plac suveran şi fără nici un merit anticipat al oamenilor, El alege un anumit număr de păcătoşi pentru a fi recipientele Harului Său deosebit şi a Duhului Său şi astfel să fie părtaşii voluntari ai mântuirii lui Hristos."
B. H. Carroll, fondatorul şi primul preşedinte al Seminarului Baptist de Sud-Vest: "Fiecare om ales de Dumnezeu în Hristos este atras de Duhul la Hristos. Fiecare om predestinat este chemat de Duhul la timp şi justificat la timp, şi va fi glorificat când Domnul va veni". Comentariu la Romani, pag. 192.
J. P. Boyce, fondatorul şi primul preşedinte al Seminarului Baptist de Sud: "Dumnezeu la alegerea Sa, a hotărât să mântuiască un anumit număr de indivizi ai rasei umane, nu pentru sau datorită vreunui merit sau fapte din partea acestora, nu pe baza valorii lor în faţa Lui; ci după bunul Lui plac".
W. T. Conner, profesor de teologie la Southwestern Baptist Seminary, Fort Worth, Texas: "Doctrina alegerii ne spune că Dumnezeu mântuieşte în vederea unui scop veşnic. Aceasta include toată influenţa Evangheliei, lucrarea Duhului, etc., de fapt tot ceea ce conduce un om la pocăinţa de păcate şi la acceptarea lui Hristos. Cât despre libertatea omului, doctrina alegerii nu spune că Dumnezeu mântuieşte pe cineva fără să ţină cont de voia acestuia. Ci dimpotrivă, înseamnă că Dumnezeu urmăreşte să conducă omul astfel încât acesta va accepta de bună voie evanghelia şi va fi mântuit".
Pastorul J. W. Lee, din Batesville, Miss.: "Cred că Dumnezeu a hotărât înainte de întemeierea lumii mântuirea anumitor oameni şi modul în care să se realizeze mântuirea lor. Oamenii nu sunt aleşi pentru că se pocăiesc şi cred, ci se pocăiesc şi cred pentru că sunt aleşi".
La lista de mai sus a acestor baptişti bine cunoscuţi şi apreciaţi, am mai putea adăuga citate din Jill, Fuller, Spurgeon, Bunyan, Pendleton, Mullins, Dargan, Jeter, Eaton, Graves şi mulţi alţii, numărul lor fiind prea mare pentru a putea fi menţionaţi. Din păcate este adevărat că mulţi dintre pastorii noştri au considerat doctrina alegerii ca pe o părere personală şi nu au predicat-o niciodată. Personal cunoaştem unii fraţi care susţin că alegerea este clar prezentată în Biblie dar că nu ne putem permite să predicăm despre ea deoarece ar putea cauza discuţii neplăcute în biserică. Această atitudine este mai rea decât compromisul: înseamnă abandonarea adevărului. Este acel duh care conduce predicatorii să nu fie pe placul lui Dumnezeu pentru a fi pe placul oamenilor. Scriitorul consideră că tăcerea cu privire la acest subiect a produs mai mult daune decât opoziţie deschisă. Acei care se opun alegerii în mod deschis, mai devreme sau mai târziu devin ridicoli în faţa tuturor baptiştilor care iubesc Biblia.
5. Se obiectează în continuare că viziunea noastră asupra doctrinei alegerii face oamenii să fie nepăsători în trăirea lor. Se spune că dacă cineva crede în această doctrină ar putea spune: "Dacă sunt ales, voi fi mântuit; dacă nu sunt ales, voi fi pierdut, deci nu contează ceea ce cred sau ceea ce fac". Aceeaşi obiecţie a fost adusă de nenumărate ori doctrinei "păstrării sfinţilor". Acesta este raţionalism exagerat. Înseamnă instaurarea gândirii umane împotriva revelaţiei divine. Nu ţine cont de lucrarea harului lui Dumnezeu în inima omului. Dacă baptiştii renunţă la alegere pe un astfel de fond, pentru a fi consecvenţi, aceştia vor trebui să renunţe şi la doctrina păstării, pe baza aceloraşi considerente. Alegerea nu înseamnă că cei aleşi vor fi mântuiţi indiferent dacă aceştia cred sau nu, şi nici faptul că cei ne-aleşi vor fi osândiţi indiferent de cât de mult se vor pocăi şi vor crede. Cei aleşi vor fi mântuiţi prin pocăinţă şi credinţă, ambele fiind daruri de la Dumnezeu aşa cum am arătat; cei ne-aleşi nu se vor pocăi şi nu vor crede.
Obiecţia pe care o luăm în considerare acum pur şi simplu nu se potriveşte cu realitatea. Cei care cred în această doctrină au fost şi încă sunt printre cei mai credincioşi. August Toplady a provocat lumea la a-i arăta un martir provenit dintre cei care neagă alegerea. Puritanii, care au fost numiţi astfel datorită purităţii vieţilor lor, cu unele excepţii (dacă există totuşi), au crezut în alegerea personală, eternă şi necondiţionată şi bineînţeles în siguranţa mântuirii. Modernismul generează o creştere rapidă a numărului de aderenţi la propria-I ideologie, însă aceştia vin din rândul arminienilor. Alţii au răsturnat lumea pentru a găsi măcar un critic din şcoala criticii germane, un singur spiritualist sau un singur discipol al lui Russell, sau un singur adept al mişcării 'Christian Science' care să creadă în suveranitatea absolută a lui Dumnezeu şi în doctrina alegerii. Fără nici o excepţie aceşti eretici sunt arminieni. Acest fapt aspect este foarte important şi nu trebuie să-l ignorăm.
6. Opozanţii susţin că viziunea noastră cu privire la alegere distruge spiritul de misiune. Ei afirmă cu tărie că dacă alegerea necondiţionată ar găsi acceptare universală în rândul nostru, atunci am înceta să mai fim misionari. Există o mulţime de dovezi istorice cu ajutorul cărora să contrazicem această ipoteză. Cu ajutorul lui Dumnezeu, William Carey, un calvinist convins, a fost considerat tatăl misiunii moderne. Andrew Fuller, primul secretar al societăţii care l-a trimis pe Carey în India, a susţinut cu tenacitate concepţia noastră cu privire la alegere. Acest lucru nu a distrus spiritul misionar din aceşti oameni. "Ne dăm seama că o prăjitură este bună, dacă se mănâncă". Credinţa în doctrina alegerii nu a distrus spiritul misionar din Judson, Spurgeon, Boyce, Eaton, Graves, Carroll şi nici din mulţi alţi lideri baptişti. Biserica Murray, pe care Dr. J. F. Love a numit-o cea mai mare biserică misionară de pe pământ, a ascultat această doctrină predicată de Boyce Taylor timp de mai mult de patruzeci de ani. Cele mai misionare biserici din zilele noastre sunt cele care au fost purificate de ereziile lui James Arminius.
Alegerea este în fapt temelia speranţei în lucrarea misionară. Dacă ar fi să aşteptăm de la natura, dispoziţia sau voinţa unui păcătos care îl urăşte pe Dumnezeu, să răspundă la evanghelie, am putea foarte uşor să cădem în disperare. Dar atunci când ştim că duhul este acela care sensibilizează, putem merge înainte cu evanghelia harului lui Dumnezeu în speranţa că Dumnezeu va face ca unii, deviaţi de la calea cea bună datorită naturii lor păcătoase, să se întoarcă la El şi să creadă spre salvarea sufletului. Alegerea nu indică gradul de extindere al misiunii ci rezultatele ei. Noi trebuie să predicăm la fiecare făptură pentru că aşa a poruncit Dumnezeu şi pentru că aşa îi face plăcere Lui să mântuiască păcătoşii prin "nebunia" de a predica. Noi credem mai mult în alegere decât baptiştii anti-misiune. Noi credem că Dumnezeu a ales atât mijloacele mântuirii cât şi persoanele care vor fi mântuite. El nu a ales să mântuiască păcătoşii în afara lucrării evangheliei. Rom. 1:16.
Doctrina alegerii dă un anume sens evanghelizării care este aşa de necesară astăzi. Ţine cont de faptul că păcătoşii "cred prin har" (Fapte 18:27) şi de faptul că în timp ce Pavel sădeşte şi Apolo udă, Dumnezeu este acela care face ca totul să crească. Arminianismul a avut un anumit impact în rândurile baptiştilor; şi care sunt rezultatele acum? Ne-a dat puteri omeneşti dar ne-a furat puterea lui Dumnezeu. A dezvoltat tehnica (materialismul) şi a sărăcit spiritualitatea. Prin natura sentimentalistă şi metodele lui materialiste, ne-a umplut bisericile mai mult cu Ismaeli decât cu Isaaci.
Dacă acest mic tratat are nevoie de mai mult suport scriptural, următoarele pasaje vor fi folositoare în acest sens: Ps. 65:4; Fapte 13:48; Ioan 6:37; 44-45; 17:1-2; Mat. 11:25-26; 2Cor. 12:3; 10:4.
INTRODUCERE PARTEA A DOUA
Partea a doua a acestei cărţi cu privire la doctrina biblică a alegerii constă din corespondenţa dintre doamna Marjorie Bond (văduvă, acum fiind d-na Milton Moorhouse) şi Dr. Cole. Scrisorile sunt suficient de explicative pentru a înţelege despre ce este vorba. Am scris d-nei Moorhouse care cu multă generozitate mi-a dat permisiunea de a adăuga scrisorile în parte a doua a acestei cărţi. Deoarece gândurile d-nei Moorhouse merg în aceeaşi direcţie cu cele ale celorlalţi oameni care pun sub semnul întrebării doctrina alegerii, am hotărât să le prezentăm într-o manieră cât mai apropiată de modul în care au fost scrise în corespondenţa lor. Am scos unele afirmaţii care nu au legătură cu această doctrină astfel încât citirea să fie instructivă şi interesantă.
Dr. Cole este acum cu Domnul. Înainte de a se despărţi de această viaţă, mi-a trimis acest material pentru a fi publicat. Am convingerea că această carte va fi de mare ajutor celor care în mod sincer doresc să cunoască învăţătura adevărată a acestei doctrine. Dumnezeu l-a binecuvântat pe fratele Cole prin faptul că l-a ajutat să-şi pună gândurile într-un limbaj accesibil astfel încât să poată fi uşor înţeles. Este un privilegiu pentru noi să-i putem edita scrierile.
Pentru cei care citesc această carte, ne rugăm să poată vedea măreţia Domnului nostru şi să vadă, aşa cum declară Iacov în Fapte 15:18, că "Toate lucrurile Îi sunt cunoscute de la începuturile lumii". De asemenea Pavel spune în Efes. 1:11: "În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii sale". Inima noastră se bucură de faptul că Dumnezeu ne-a ales spre Mântuire. Dacă n-ar fi fost doctrina alegerii, baptiştii ar fi folosit mijloace omeneşti pentru a aduce oamenii la Hristos. Însă baptiştii de-a lungul secolelor au fost misionari ştiind că toţi oamenii au responsabilitatea de a veni la Isus când e predicată evanghelia şi totuşi ştiind că numai cei aleşi de Dumnezeu vor fi mântuiţi. (Ioan 6:37). Isus a spus în Ioan 10:27 "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine". Doctrina alegerii ne determină să fim misionari pentru că ştim că predicarea noastră nu este degeaba ci va încolţi acolo unde este trimisă. Pavel spunea, "Rabd totul pentru cei aleşi". (2Tim. 2:10).
Domnul să binecuvânteze această carte şi fie ca cei care nu au înţeles această glorioasă doctrină să poată vedea că mântuirea noastră este a Domnului de la început până la sfârşit, iar toţi cei care Îl cunosc, să-L lăude pentru mila Lui nesfârşită pentru cei ai Lui.
Alfred M. Gormley
Pastor: Bryan Station Baptist Church
Lexington, Kentucky
26 Iunie, 1968
1505 Scotland Street
Calgary, Alberta
5 Octombrie, 1959
Dr. C. D. Cole
746 W. Noel
Rt. 2
Madisonville, Kentucky
Domnule Dr. Cole,
Cu toate că vă sunt total necunoscută, părinţii mei l-au cunoscut pe Dr. Shields de-a lungul anilor şi au citit "The Witness" în mod regulat. Ca rezultat al unui articol de-al d-voastră pe care l-am citit cu câţiva ani în urmă, am simţit că trebuie să vă scriu pentru a căuta mai multă lumină în legătură cu acest subiect al alegerii.
Articolul d-voastră a deschis o linie de gândire complet nouă pentru mine; ca mulţi oameni, nici eu nu am fost de acord deloc (la început) cu această doctrină dar m-am simţit provocată de ea şi în acelaşi timp tulburată. De atunci, m-am întors la ea din când în când şi în sfârşit toamna aceasta am ajuns s-o studiez în detaliu. Am citit ce am putut din Spurgeon în legătură cu acest subiect, din Dr. Shields, şi de asemeni am împrumutat o copie a teologiei lui Strong care mi s-a părut cam dificilă. Treptat am dezvoltat o obsesie cu privire la această doctrină încât abia mă mai pot gândi şi la altceva. Cu toate acestea, sunt atât de multe lucruri pe care nu le înţeleg. Ştiu că "inima este înşelătoare cu privire la toate lucrurile" şi poate că şi inima mea mă înşeală atunci când spun că de fapt întrebările care apar în mintea mea nu izvorăsc atât de mult din refuzul de a admite natura păcătoasă cât din neputinţa de a reconcilia această doctrină cu alte pasaje din Scriptură.
Totdeauna am crezut că alegerea şi predestinarea erau lucruri care îi preocupau pe prezbiterieni. Nu mi-am imaginat niciodată că există aşa de multe dovezi scripturale sau că baptişti cred în aşa ceva! Oricum, am simţit că dacă Biblia ne învaţă după cum se vede despre această doctrină atunci ar trebui să ştiu mai multe despre ea şi ar trebui să cred în ea, chiar dacă îmi place sau nu şi chiar dacă o înţeleg în întregime sau nu.
Mintea îmi aleargă în cercuri ca o veveriţă în cuşcă, până când sunt sfârşită de oboseală. Când cred că am înţeles şi am acceptat-o, Satan îmi induce noi îndoieli. Ţi se taie respiraţia! Să crezi că cineva nu ar putea fi ales, e ca şi cum ai vedea moartea cu ochii. Mai mult ca niciodată, cred că mântuirea noastră este numai prin har. Totdeauna când vorbeam despre mântuire, consideram că este în totalitate harul lui Dumnezeu, acest lucru însemnând că planul Lui de a ne mântui este un dar nemeritat de vreme ce nimic din noi nu merita nici chiar dorinţa lui de a ne salva. De asemenea, mântuirea este un dar pentru că nu am putea niciodată lucra destul încât să dobândim suficientă neprihănire ca astfel să merităm mântuirea. Dar bineînţeles că harul cuprinde mult mai mult decât atât. Când realizezi că o persoană nici nu vrea să fie mântuită dacă nu este aleasă, atunci realizezi cât de îndatoraţi suntem harului, pentru că este numai har după har.
M-am întrebat uneori dacă nu cumva obiecţiile noastre sunt direcţionate mai degrabă spre ideea suveranităţii totale a lui Dumnezeu decât spre natura păcătoasă a omului. Mi se pare că mergi împotriva naturii umane crezând că Dumnezeu poate să facă ce vrea cu noi fără ca noi să avem vreo şansă de a ne împotrivi.
Aproape că mi-e teamă să pun în cuvinte unele obiecţii care mi-au venit în minte; m-ar face vinovată de blasfemie sau sacrilegiu pentru că din totdeauna am considerat că a critica pe Dumnezeu este un lucru foarte grav. Şi totuşi, pentru a-mi pune în ordine gândirea, simt că ar trebui să vă dezvălui câteva aspecte ale acestei doctrine care mă tulbură şi care par să contrazică alte pasaje din Scriptură şi alte doctrine.
De asemeni, conduc un grup de studiu biblic cu femeile tinere, şi am studiat acest subiect (din păcate, un orb care conduce alt orb). Urmează să avem o discuţie pe acest subiect în seara de 5 noiembrie şi aş vrea să clarific câteva lucruri pentru mine personal înainte de această întâlnire.
Probabil va fi mai uşor pentru d-voastră să-mi răspundeţi dacă îmi voi organiza întrebările sub formă de puncte:
1. Unii oameni simt în mod direct că doctrina alegerii este nedreaptă. Realizez din cartea d-voastră, după cum şi din Scriptură, că Dumnezeu nu este dator faţă de nimeni să mântuiască pe cineva şi mai mult El are dreptul să reverse darul mântuirii asupra cui vrea. Însă acest sentiment persistă, pentru că dacă o anumită persoană nici măcar nu are şansa să accepte sau să respingă mântuirea, respectivul om e "bătut de soartă" de două ori, cum s-ar spune.
Înainte de a studia doctrina alegerii, totdeauna am crezut că dacă cineva este câtuşi de puţin interesat în a fi mântuit, ca şi răspuns la rugăciunile rudelor şi prietenilor, Duhul Sfânt va lucra la inima acelei persoane aducând-o la punctul în care va trebui să decidă pentru sau împotriva lui Hristos.
Însă, dacă singurii oameni care Îl vor accepta pe Hristos sunt aceia care au fost "însemnaţi" pentru a fi mântuiţi din'nainte de a exista timpul, atunci restul rasei umane nu are nici măcar şansa de a refuza. În ce măsură mai sunt atunci răspunzători de pierzarea lor?
O femeie din grupul meu, care provenea din sud, mi-a spus odată după studiu, "Dacă această învăţătură este corectă, atunci totul pare să fie fără speranţă. Am crezut că oricine poate fi mântuit; şi că decizia este a lor. Dar dacă Dumnezeu a ales dinainte, aceştia nu au nici o şansă oricât de mult ne-am ruga pentru ei".
Am încercat să scot în evidenţă faptul că rasa umană era pierdută oricum, indiferent dacă luăm în considerare această doctrină sau nu, şi faptul că alegerea unora nu înseamnă că ceilalţi sunt într-o situaţie mai rea decât ar fi fost fără această alegere. Şi totuşi cu o anumită parte din mine - înţeleg ce simte, pentru că din când în când, în ciuda tuturor rugăciunilor mele de a primi lumină, am acelaşi sentiment … acela că dacă nu eşti ales, nu ai nici o şansă. Te simţi ca şi cum totul ţi s-a luat din mâini şi nu ţi se dă o şansă egală cu ceilalţi.
Înţeleg toate argumentele despre guvernatorul acelei închisori şi sunt de acord cu ele în mintea mea. Dar inima mea spune neîncetat că deşi este adevărat că un om nu este în închisoare pentru că guvernatorul nu l-a iertat ci pentru răul care l-a făcut, totuşi ceea ce-l ţine acolo este lipsa de iertare.
Există argumente în Scriptură care să susţină interpretarea faptului potrivit căruia dacă nu am fi aleşi, nu am arăta niciodată nici cel mai mic interes pentru a fi mântuiţi? Ştiu din Romani 8:7-8 şi din alte pasaje, că prin firea noastră pământească suntem în vrăjmăşie cu Dumnezeu. Dar totdeauna am crezut că dacă Duhul Sfânt lucrează în inima unui om, să zicem cineva care arată interes în a deveni creştin, atunci acel om are şansa de a decide să fie mântuit sau nu. Dar evident, Duhul Sfânt nici măcar nu lucrează în inima cuiva cere nu a fost ales dinainte. Există suport în Scriptură pentru aceasta?
2. Dacă Dumnezeu alege numai anumiţi oameni pentru mântuire, sau capacitează numai anumiţi oameni pentru a beneficia de mântuire, atunci cum interpretaţi versete ca Ioan 3:16? Credeam că Hristos a murit "pentru păcatele tuturor oamenilor" (1 Ioan 2:2) nu doar pentru cele ale aleşilor. Spurgeon pare să creadă că El a murit numai pentru cei aleşi.
Ce se întâmplă atunci cu versete ca "El doreşte ca nimeni să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă" şi din nou "ci acum porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască"; şi mai mult cum putem spune că Dumnezeu nu doreşte pieirea nimănui dacă El nu dă posibilitatea tuturor oamenilor de a fi salvaţi?
4. Cum explicaţi faptul că o persoană este foarte cercetată dar decide să respingă mântuirea? Au fost sau nu au fost aleşi? Tatăl meu care a murit în iulie, a fost un bun lucrător creştin laic şi medic în acelaşi timp şi a condus multe suflete la Hristos prin activitatea sa. El mi-a spus o întâmplare pe care a citit-o sau la care a fost chiar martor, nu-mi mai amintesc exact. Era vorba despre o tânără care a participat la câteva întâlniri de trezire spirituală seară după seară şi părea să fie foarte cercetată. De fapt era foarte evident pentru predicator că era cercetată. Ultima noapte când s-a făcut chemare de predare, s-a strecurat de la locul ei şi a plecat. Un lucrător a urmărit-o şi a auzit-o spunând cu privirea îndreptată spre stele, "Nu vreau să fiu creştină. De ce nu mă laşi în pace? Mă distrez şi mă bucur de viaţă şi nu sunt pregătită să-mi schimb modul de a trăi. Duhule Sfânt, te rog lasă-mă-n pace şi nu mă mai bate la cap!" Şi cu un zâmbet rece, s-a pierdut în noapte. A fost omorâtă într-un accident cu câteva ore mai târziu, dacă îmi amintesc bine.
Aş dori acum să ştiu un lucru: a fost această tânără aleasă, iar dacă nu, cum a ajuns totuşi să fie cercetată? Şi-ar pierde timpul Duhul Sfânt (să spunem aşa), cercetând pe cineva care nici măcar nu a fost ales de Dumnezeu? Dacă a fost aleasă de ce nu s-a întors? Am crezut că a fi ales înseamnă că trebuie să te întorci fie că realizezi sau nu. E posibil ca anumiţi oameni să fie aleşi pentru mântuire, dar datorită exercitării voinţei lor libere, să respingă mântuirea?
4. De asemeni, vă rog să-mi explicaţi versetul "mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi". Dacă acest verset spune "mulţi sunt chemaţi dar puţini acceptă" atunci aş înţelege. Dar nu disting între "chemare" şi "alegere". Aş fi crezut că este acelaşi lucru.
5. În final, în ciuda tuturor argumentelor, mă trezesc cuprinsă de un fel de atitudine fatalistă - ce-o fi, o fi… Probabil aceasta izvorăşte mai mult din studiul meu asupra suveranităţii lui Dumnezeu decât din doctrina alegerii.
Cu toate acestea, mă trezesc argumentând, "Dacă Dumnezeu are un plan pentru fiecare individ şi fiecare popor, dacă El hotărăşte care putere va urma, El pune stăpânitori şi El îi conduce, etc., dacă El e atotsuveran, atunci îşi va duce la îndeplinire lucrarea indiferent de eforturile lui Satan de a pune piedici sau de nereuşita omului de cealaltă parte.
D-voastră spuneţi că deoarece alegerea este o chestiune secretă, trebuie să continuăm să mărturisim şi să lăsăm rezultatele în mâna lui Dumnezeu. Adevărat. Dar pe de cealaltă parte, nu văd ce importanţă are dacă ştim sau nu, de vreme ce Dumnezeu ştie cine e ales şi îi va mântui fie că ne facem partea noastră sau nu. Chiar dacă nu mărturisesc, planul lui Dumnezeu de a mântui anumiţi oameni nu va fi împiedicat. Simplul fapt că Dumnezeu i-a ales, e suficient să asigure mântuirea lor, fie că mărturisim sau nu, datorită simplului fapt că Dumnezeu este suveran şi i-a ales deja pentru mântuire. Sunt de acord că nu ştiu cine este ales şi cine nu. Dar nici nu trebuie să ştiu. Aceştia vor fi mântuiţi oricum, dacă Dumnezeu vrea.
Am citit în teologia lui Strong că rugăciunile noastre nu schimbă niciodată modul lui Dumnezeu de a gândi, ideea fiind că dacă noi creştem în experienţa creştină şi trăim aproape de Dumnezeu, ar trebui să învăţăm să ne rugăm pentru acele lucruri care sunt în conformitate cu scopul lui Dumnezeu pentru noi; şi astfel El răspunde rugăciunilor noastre.
Dar din nou…, dacă are un anumit plan pentru anumiţi indivizi sau naţiuni, acestea vor fi aduse la îndeplinire şi fără rugăciunea noastră. Dacă acest lucru e adevărat, atunci ceea ce am crezut noi a fi răspuns la rugăciuni, reprezintă doar împlinirea unui plan divin care ar fi fost realizat la fel de bine şi fără rugăciunea noastră. Dar, pentru că noi nu cunoaştem viitorul, credem că l-am convins pe Dumnezeu şi spunem că El a răspuns rugăciunilor noastre. Însă deoarece El a avut un anumit plan dinainte, aceste lucruri s-ar fi întâmplat indiferent de circumstanţe. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Totdeauna am crezut, într-o anumită limită, că îl puteam convinge pe Dumnezeu, bineînţeles atâta timp cât nu-I ceream ceva în afara voii Lui - când spun aceasta mă refer la plăcerea Lui sau voia Lui în mare şi nu la un plan fix şi premeditat. Se pare că am crezut că, de exemplu, dacă cineva drag ar fi bolnav şi Dumnezeu nu a luat nici o decizie sigură despre faptul că atunci era momentul să moară, Dumnezeu i-ar lăsa viaţa ca răspuns la rugăciune. Însă datorită suveranităţii, motivul pentru care Dumnezeu i-a lăsat viaţa, a fost pur şi simplu pentru că El nu a considerat că a venit timpul pentru ca acea persoană să moară. Deci rugăciunea mea nu a avut nimic de a face cu acest fapt. Persoana şi-ar fi revenit dacă acesta este planul Lui sau ar fi murit dacă aşa a hotărât El.
Dacă rugăciunea nu schimbă gândul lui Dumnezeu, atunci care a fost rostul mijlocirii lui Avraam pentru Sodoma şi Gomora? Dumnezeu oricum ar fi salvat 50, 40 sau 10, dacă ar fi fost găsiţi. Sau Moise mijlocind pentru Israel. Dumnezeu a avut un plan pentru Israel pe care urma să-l îndeplinească indiferent de rugăciunea lui Moise astfel încât atât Moise cât şi noi ne rugăm pentru ceva care oricum se va întâmpla fie că ne rugăm sau nu. Pentru mine, aceasta distruge tot sensul rugăciunii. Aproape te face să crezi că te amăgeşti gândind că realizăm ceva prin rugăciune, în realitate totul fiind decis dinainte.
Acum, de exemplu, în cazul orfelinatului lui Mueller, Dumnezeu a avut un plan pentru acea lucrare care va fi dus la îndeplinire de vreme ce El e suveran. Dacă rugăciunea nu are nici o greutate în faţa lui Dumnezeu (adică să-l influenţeze în vreun fel), atunci acel camion cu lapte s-ar fi mai defectat exact în faţa orfelinatului (şi astfel asigurând necesarul de lapte pentru toţi copiii din orfelinat) dacă Mueller n-ar fi stat toată noaptea pe genunchi rugându-se? După cum spun teologii, nu rugăciunea lui Mueller a dus la provizia miraculoasă de lapte pentru orfelinat, ci a fost doar o parte a planului care urma să se întâmple oricum. Mueller putea la fel de bine să-şi petreacă noaptea în pat. Nu înţeleg. Pentru mine, un asemenea raţionament contrazice Iacov 5:16 şi pe alţii care susţin rugăciunea persistentă/tenace. Mă întreb uneori dacă nu cumva problema este la modul în care interpretează oamenii Scriptura şi nu în Scriptura însăşi.
A fost o scrisoare groaznic de lungă şi îmi cer scuze pentru atâtea discuţii. Însă acest subiect este, cred, prea vast pentru a putea fi tratat prin corespondenţă. Cât de mult mi-aş dori să stăm faţă în faţă şi să stăm de vorbă. O să ţin o copie a acestei scrisori pentru a putea face referinţă la ea atunci când voi primi răspunsul d-voastră. Sper să nu credeţi că încerc să-mi impun propriile păreri; dar articolul d-voastră m-a mişcat cu adevărat. Aş putea vedea minunăţia acestei doctrine dacă nu ar contrazice alte părţi din Scriptură.
Sper şi mă rog să-mi puteţi da mai multă lumină şi că nu veţi fi ofensat de o scrisoare aşa de lungă primită de la o străină.
Cu multe mulţumiri în aşteptarea răspunsului d-voastră,
Cu recunoştinţă,
Marjorie Bond
746 West Noel
Madisonville, Kentucky
20 octombrie, 1959
1505 Scotland Street
Calgary, Alberta
Canada
Stimată D-nă Bond,
Salutări în Numele Aceluia al cărui Nume este deasupra oricărui nume!
Am primit scrisoarea d-voastră din 5 octombrie la timp, dar din păcate nu ar fi putut să mă găsească într-o perioadă mai ocupată ca aceasta, fapt care explică întârzierea răspunsului meu. Lucrez la Asociaţia "Micul Betel", şi scrisoarea d-voastră a sosit chiar în prima zi a întâlnirii noastre anuale. A fost mult de lucru pentru pregătirea întâlnirii, după aceea de-a lungul zilelor când ne-am întâlnit şi apoi mult mai multă muncă pentru a pregăti materialele şi a le pune în mâinile editorului. La început m-am gândit că vă voi scrie scurt, afirmându-mi poziţia şi promiţând că mă voi întoarce cât de curând asupra acestui subiect. Apoi mi-am amintit că aş putea valorifica acest timp în speranţa că voi ajunge totuşi să abordez acest subiect înainte de timpul limită menţionat de d-voastră. Sper că nu veţi considera întârzierea ca o dovadă de indiferenţă din partea mea. Şi mai mult, datorită infirmităţilor vârstei, nu mai am capacitatea de muncă pe care o aveam altădată.
În primul rând, daţi-mi voie să vă laud pentru atitudinea sinceră cu care aţi abordat doctrina alegerii şi celelalte subiecte adiacente; şi de asemeni aş vrea să vă felicit pentru modul în care aţi înţeles aceste doctrine. Foarte rar primesc scrisori scrise aşa de bine cu privire la un anumit subiect. Vă prezentaţi problemele într-o perspectivă foarte clară, ceea ce uşurează modul lor de abordare. Şi mă simt în cunoştinţă de cauză să vă răspund, deoarece şi eu mă confrunt cu problemele pe care d-voastră le ridicaţi. Pe cât de mult aş vrea să vă răspund satisfăcător, pe atât mi-e teamă că vă voi dezamăgi.
Cred că sunteţi tulburată pe nedrept de neputinţa de a armoniza tot ceea ce este în Biblie. Această carte este revelaţia Infinitului şi o minte finită nu poate înţelege perfect tot ceea ce Dumnezeu a revelat. Dacă acest lucru ar fi posibil, atunci acesta ar putea fi un argument împotriva Bibliei ca şi insuflată de Dumnezeu şi redusă la un simplu produs uman. Mai mult decât atât, determinarea de a armoniza contradicţiile aparente, rezultă cu siguranţă din unul din cele trei lucruri regăsite în viaţa reală. Astfel, fie se ignoră suveranitatea lui Dumnezeu, fie responsabilitatea umană, sau altfel se sfârşeşte în tulburarea experimentată de d-voastră, aşa cum atât de sincer aţi mărturisit. Pe de o parte sunt aşa numiţii Baptişti Primitivi (Hardshells) care nu pot îmbina neputinţa umană cu responsabilitatea în problema pocăinţei şi a credinţei. Şi astfel ei accentuează doctrina suveranităţii, poruncile divine şi neputinţa umană, şi ignoră Scriptura care porunceşte păcătoşilor să se pocăiască şi să creadă în evanghelie. Prin urmare ei nu au o evanghelie pentru cei pierduţi. Pe de cealaltă parte sunt cei care predică doctrina responsabilităţii umane şi porunca de a se pocăi şi crede, şi nu au nimic de spus despre neputinţa umană, poruncile divine şi suveranitate. Aici chiar în propria-mi biserică sau în asociaţie, la fel ca şi prin părţile de sud, în general nu se prea ştie de doctrina alegerii, natura păcătoasă şi suveranitate în mântuire. Acest lucru se întâmplă pentru că fraţii cred că nu le pot predica pe ambele, că cele două nu se pot reconcilia - dacă una este adevărată, cealaltă trebuie să fie falsă. În cazul d-voastră, există atât hotărârea de a accepta tot ce scrie în Biblie cât şi dorinţa de a le armoniza, totul rezultând în confuzie şi tulburare. Cu riscul de a fi consideraţi inconsecvenţi, să luăm Scriptura în întregime chiar dacă putem sau nu să o armonizăm. Dr. J. B. Moody (unul dintre părinţii mei în credinţă) obişnuia să spună că dacă cineva aşteaptă să accepte doctrinele până când reuşeşte să le armonizeze, nu le va accepta niciodată; modul de a le armoniza este acela de a le primi fără întrebări, şi ele se vor armoniza în sufletul nostru. Acest lucru poate nu este în totalitate adevărat dar ajută. Nu spun că nu trebuie să facem nici un efort de a armoniza doctrinele care par contradictorii, însă aş vrea să avertizez pe cei care au o anumită încăpăţânare de a face aceasta. Sfârşind această introducere, voi lua acum în ordine întrebările d-voastră.
1. E adevărat că cei mai mulţi (aş spune toţi) oamenii cred că alegerea e nedreaptă. Acesta nu-i un lucru deosebit, de vreme ce gândirea carnală este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Unii oameni iubesc un Dumnezeu inventat de ei, însă numai cei născuţi din nou pot iubi un Dumnezeu Suveran care face ce vrea cu ce e al lui. 1Ioan 4:7. Drepturile lui Dumnezeu asupra rasei umane păcătoase sunt aceleaşi cu cele ale olarului asupra lutului. Vedem foarte clar că în acest caz acuzatul nu are nici o pretenţie din partea curţii de justiţie omenească. Şi la fel de adevărat este faptul că nici păcătosul nu are pretenţii din partea unui Dumnezeu ofensat. Mai mult decât atât, să consideri alegerea ca fiind nedreaptă înseamnă să pui mântuirea într-un context justiţional, luând asfel orice speranţă de la păcătos.
Când găsim oameni care par interesaţi în evanghelie, suntem încurajaţi să credem că fac parte dintre cei aleşi, deoarece cei aleşi nu sunt mântuiţi fără a arăta interes în a fi mântuiţi. Iar când ne rugăm pentru mântuirea lor, nu-i cerem Duhului Sfânt să-i pună pe un gard de unde ar putea să cadă fie de-o parte fie de cealaltă parte a gardului. Ei sunt deja de partea greşită - atitudinea de respingere ignorantă a lui Hristos - şi noi ne rugăm ca El să-i ducă din împărăţia întunericului în împărăţia Fiului Său. Col. 1:13. Ne rugăm pentru convertirea lor prin credinţă în Hristos, pentru a nu fi lăsaţi la dispoziţia alegerii făcută de natura lor păcătoasă. Faptul că Dumnezeu nu-i convinge şi nu-i converteşte pe toţi cărora le predicăm şi pentru care ne rugăm, se datorează suveranităţii şi nu slăbiciunii Sale. Nu ne rugăm unui Dumnezeu slab. Oricum trebuie să facem o distincţie între dorinţa de a fi mântuit de păcat şi dorinţa de a scăpa de iad. Nimeni nu vrea să ardă, dar dorinţa de a fi mântuit de păcat este o dorinţă sfântă creată de Duhul Sfânt. Şi când El dă naştere unei asemenea dorinţe, pasul care urmează cu siguranţă va fi convertirea. Însă noi nu putem determina cu siguranţă motivaţia unei dorinţe.
D-voastră întrebaţi în ce măsură sunt ei (cei ne-aleşi) răspunzători pentru pierzarea lor? Ei sunt răspunzători pentru toate păcatele pe care le fac şi pentru natura lor păcătoasă. Ceea ce face cineva reprezintă o revelare a ceea ce este acea persoană. Acest lucru nu este clar sau evident pentru modul în care concepem noi dreptatea. Nu pot înţelege cum poate Dumnezeu să mă considere răspunzător pentru exercitarea unei naturi păcătoase pe care am moştenit-o, nefiind deloc implicat în dobândirea ei, pentru că este o natură cu care m-am născut. Dacă ar fi să stau să-L judec pe Dumnezeu (piară acest gând) aş spune că nu este drept să mă pedepsească pentru o natură păcătoasă moştenită. Accept responsabilitatea faţă de păcat, chiar dacă nu pot înţelege sensul dreptăţii acestui lucru. Cei care nu au fost "însemnaţi" pentru a fi mântuiţi se împart în două grupe: cei cărora li se predică evanghelia şi cei care nu aud niciodată despre Isus ca Mântuitor. Cei cărora li se predică evanghelia sunt răspunzători pentru toate păcatele, inclusiv păcatul de a-L respinge pe Isus, pe când cei care nu aud despre El nu sunt vinovaţi de păcatul de a-L respinge pe El, dar sunt vinovaţi de alte păcate de care vor fi răspunzători. Păgânii care nu au auzit niciodată de evanghelie nu vor fi responsabili de păcatul necredinţei. Fie că înţelegem sau nu, păcătosul trebuie să dea socoteală în faţa Dumnezeu în toată depravarea şi neajutorarea lui.
Doamnei din grupul d-voastră care a afirmat că doctrina alegerii face ca totul să fie fără nici o speranţă, adăugând că ea a crezut că toţi vor fi mântuiţi şi că decizia este a "lor", ar trebui să I se răspundă în felul următor. Oricine poate fi mântuit dacă vrea să fie mântuit în modul lui Dumnezeu de a mântui prin credinţa în Isus, dar nimeni prin el însuşi nu vrea să fie mântuit în asemenea mod. Calea lui Dumnezeu este nebunie pentru el, (1 Cor. 2:14; 2 Cor. 4:3-6; Rom. 10:1-3). Decizia este a "lor" dar decizia de a se încrede în Isus este rezultatul unei minţi înnoite - rezultatul harului din suflet. Pavel vorbeşte despre aceleaşi lucruri când credea că trebuie să facă multe lucruri împotriva lui Isus din Nazaret, Fapte 26:9. Şi când vorbeşte despre convertirea lui, o atribuie în totalitate harului lui Dumnezeu, 1 Cor. 15:10; Gal. 1:14-16. Nu există auto-mântuire, nici în obţinere şi nici în aplicarea ei. Lucrarea Duhului Sfânt în noi este la fel de importantă ca lucrarea lui Hristos pentru noi. Pavel spune că evreii cereau un semn (îi cereau să facă o minune), iar grecii îi cereau semne de înţelepciune deosebită (ei îi cereau să filozofeze) dar el fără să se îngrijească de dorinţele lor, l-a predicat pe Hristos cel răstignit. Pentru un evreu de rând, mântuirea prin credinţa într-un Hristos crucificat, era ceva scandalos, şi pentru grec era nebunie. Dar cei care în mod efectiv erau chemaţi de Duhul Sfânt, puteau să vadă puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu în acest plan de mântuire, 1 Cor. 1:22-31. Faptul că Dumnezeu nu cheamă în mod efectiv mai mulţi decât o face, nu se datorează inabilităţii ci suveranităţii Sale. Aşa cum am spus şi în articolul meu despre doctrina alegerii, trebuie să limităm fie puterea lui Dumnezeu, fie mila Lui, sau s-o luăm tot înainte spre universalism. Dacă Dumnezeu încearcă să-i salveze pe toţi şi nu reuşeşte, El nu e atotputernic. Dacă nu mântuieşte pe toată lumea, atunci mila Lui nu este universală. Rom. 9:18 spune clar că mila Lui este limitată şi este acordată în mod suveran. A merita mila cuiva este o contradicţie în termeni. Iar firea din noi - rămăşiţă a depravării - se revoltă împotriva acestui aspect al suveranităţii Divine. Şi scriitorul îşi dă seama de acest lucru la fel ca şi d-voastră.
2. Sunt pasaje ca Ioan 3:16 şi 1 Ioan 2:2 care par să spună că Hristos a murit pentru fiecare individ. Oricum, cuvântul "lume" rareori desemnează conceptul de "fiecare individ al rasei umane". Cuvântul "lume" este folosit uneori pentru a distinge pe cei mântuiţi de cei pierduţi (1 Ioan 5:19); pe evrei de neamuri (Rom. 11:11-15) şi pe cei puţini de cei mulţi (Ioan 12:19). Cred că Ioan 3:16 şi 1 Ioan 2:2 ne învaţă că Isus a murit atât pentru evrei cât şi pentru neamuri. El a murit pentru oamenii păcătoşi dar nu pentru orice fel de păcătoşi. Evreii au crezut că Mesia îi va scăpa de sub robie şi va distruge neamurile. Însă Ioan spune că El este sprijinul sau tronul de Milă pentru toţi credincioşii indiferent de clasă socială sau culoare. În alte cuvinte, Hristos nu este un Mântuitor al întregului trib. Dacă considerăm moartea lui Hristos din perspectivă substituţionistă, atunci sunt de acord cu Spurgeon că El a murit numai pentru cei aleşi. Dacă El a murit în locul fiecărui individ atunci fiecare individ va fi mântuit, altfel moartea lui nu ar mai avea sens. Acum, eu cred că într-un anumit sens moartea lui Hristos afectează fiecare individ. Dreptul de a judeca această lume este răsplata lui Hristos pentru suferinţele Sale. Toată judecata a fost încredinţată Fiului, Ioan 5:22. În pilda comorii ascunse, Hristos este omul care a cumpărat un câmp (lumea) de dragul comorii (cei aleşi) adică de dragul acelora pe care El i-a primit de la Tatăl, Mat. 13:44. Vezi de asemeni Ioan 17 şi 2 Petru 2:1. Accidental, cuvântul pentru Domn din 2 Petru 2:1 este Despot (gr. despotes), şi sugerează mai mult autoritate decât Kurios (Domn).
În 2 Petru 3:9, apostolul explică de ce Domnul nu s-a întors pe acest pământ, motivul fiind că, El vrea ca nimeni să nu piară ci toţi să se pocăiască. Aceasta se referă la scopul voii Lui. Scopul lui Dumnezeu este ca toţi să se pocăiască şi să fie mântuiţi. În îndelunga Lui suferinţă, El aşteaptă până când toţi "prea iubiţii" au fost aduşi la pocăinţă. Cei "prea iubiţi" sunt descrişi ca cei "care au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră" (1:2); cei cărora li s-a dăruit "tot ce priveşte viaţa şi evlavia" (1:3); şi care au fugit de stricăciunea care este în lume (1:4). În 2 Petru 3:15, apostolul le spune aceloraşi prea iubiţi, că trebuie să considere îndelunga suferinţă a Domnului ca şi mântuire. Îndelunga suferinţă pentru cei aleşi îl ţine pe Isus pe tronul Său de mediere până când toţi vor fi salvaţi. Dacă ar fi venit mai devreme decât era planificat, mulţi dintre cei aleşi n-ar fi fost mântuiţi. Sunt creştin de 51 de ani, iar dacă El ar fi venit înainte de convertirea mea, aş fi pierit în păcatele mele. Nu acesta este scopul voii Sale, ca toţi cei pe care Tatăl i-a dat Lui, să piară. Cuvintele "toţi" şi "fiecare" sunt foarte rar folosite în sensul absolut. Vezi Matei 3:5-7, 1 Cor. 4:5. Cuvântul "toţi" din 2 Petru 3:9 îi reprezintă pe toţi cei prea iubiţi care vor fi aduşi la pocăinţă. Poate nu este corect gramatical, dar este corect teologic şi necesar pentru claritate. Hristos va veni să judece numai atunci când toţi cei pe care Tatăl i-a dat Fiului vor veni la pocăinţă. Şi atunci când va veni El, ne va duce în era unui "cer nou şi a unui pământ nou", unde locuieşte neprihănirea.
3. Povestea pe care tatăl d-voastră v-a spus-o desemnează multe cazuri de oameni care au părut a fi cercetaţi şi totuşi s-au opus celor care încercau să-i conducă la Hristos. Asemenea cercetare nu este făcută de Duhul Sfânt care cercetează o persoană de păcatul necredinţei şi conduce la credinţa în Hristos. Asemenea cazuri, într-adevăr scot la iveală vrăjmăşia dintre mintea firească şi Dumnezeu, şi nicidecum o minte prelucrată de Duhul Sfânt. Un caz concret în acest sens este acela al lui Felix care tremura la spusele lui Pavel, dar care apoi l-a alungat până la ivirea unei ocazii mai potrivite, Fapte 24:25.
Există o cercetare naturală cu privire la păcat care poate fi simţită de oricine este confruntat cu păcatul lui (Ioan 8:9), şi este cercetarea evangheliei pe care o face Duhul Sfânt şi care conduce la pocăinţă şi credinţă. Dumnezeu niciodată nu lasă neterminată lucrarea pe care a început-o într-un suflet, Filip. 1:6. Duhul Sfânt, după părerea mea, nu încearcă niciodată să regenereze sufletul unui ne-ales. Sunt multe dovezi în Scriptură în legătură cu acest fapt. În Noul testament se vorbeşte despre cei daţi Fiului de către Tatăl şi a căror mântuire este asigurată. Aceştia sunt numiţi "oi" şi "aleşi" înainte de a veni la Hristos. Ioan 6:37-44; 10:14-16; 25-28; 2 Tim. 2:10.
Aţi întrebat dacă acea femeie a fost sau nu "aleasă"? Nu ştiu. Pot să spun numai că la acel moment nu a dat dovadă de a fi aleasă. Oricum este posibil ca mai târziu să fi fost cercetată de Duhul Sfânt cu privire la păcatul necredinţei ei şi adusă la pocăinţă. Noi putem considera dacă o persoană este aleasă sau nu, numai prin atitudinea faţă de evanghelia lui Hristos. Dacă ea a fost o oaie a lui Hristos atunci cu siguranţă a venit la El mai târziu, deoarece Hristos spune: "Oile Mele îmi aud vocea şi Eu le cunosc şi ele mă urmează".
4. "Mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi" (Mat. 20:16; 22:14). Chemare în Noul Testament înseamnă de obicei chemarea efectivă la mântuire - sfinţii sunt făcuţi printr-o chemare divină, dar pasajul de mai sus nu semnifică acest lucru. Înseamnă, evident, că mulţi dintre cei care nu au fost aleşi de Dumnezeu, aud invitaţia de a-l accepta pe Hristos, 1 Tes. 1:4-7; 2 Tes. 2:13. Chemare şi alegere nu înseamnă acelaşi lucru. Alegerea a avut loc în eternitate, în trecut; chemarea are loc în timp şi aduce convertirea la credinţa în Hristos. Există o chemare generală adresată fiecărui credincios prin predicarea evangheliei, şi există o chemare specială a Duhului Sfânt care induce acceptarea chemării generale. Chemarea generală prin predicarea evangheliei este adresată oamenilor ca şi păcătoşi; chemarea specială prin Duhul Sfânt este adresată aleşilor şi rezultă în mântuire. Rom. 8:28 se referă la această chemare efectivă. Vezi de asemeni 1 Cor. 1:26; Gal. 1:15-16.
5. Vă plângeţi că sunteţi cuprinsă de un fel de atitudine fatalistă - "ce-o fi, o fi…". Este o diferenţă imensă între ceva rece şi impersonal numit "soartă" şi lucrarea providenţială a unui Dumnezeu măreţ şi înţelept. Lucrurile nu apar pur şi simplu datorită soartei ci prin Dumnezeul, "care face toate lucrurile după sfatul voii Sale", (Efes. 1:11). Dr. Charles Hodges a fost odată întrebat dacă crede în "ce-o fi, o fi…". El a replicat, "Da, cred; de ce?…aţi vrea să cred că "ce-o fi, nu va fi…"? Profeţia este o prezicere divină a multor lucruri care urmează să se întâmple şi aceste preziceri au avut loc sau vor urma.
Al doilea pasaj al scrisorii d-voastră exprimă un adevăr glorios. Dumnezeu conduce această lume, şi poate face chiar şi mânia omului să-L laude pe Dumnezeu; El limitează chiar şi rămăşiţa de rău pe care oamenii ar mai putea să-l facă. Ps. 76:10; Prov. 21:1.
Dacă mă refer la primul paragraf al scrisorii d-voastre (pg. 27), este adevărat că cei aleşi vor fi mântuiţi, şi că lipsa mărturisirii mele nu va împiedica planul lui Dumnezeu de a-i mântui. Dumnezeu mă foloseşte dar nu este dependent de mine. Nu îndrăznesc să cred că Dumnezeu este neajutorat fără mine; dacă eu nu cooperez atunci el va folosi pe altcineva. Nu trebuie să mărturisesc cu gândul la obţinerea unor rezultate, ci din ascultare de voia sau porunca Lui. Nu pot ştii voia Lui cu privire la cei cărora le mărturisesc. Noi trebuie să mărturisim oamenilor ca unor păcătoşi, nu ca unor păcătoşi aleşi. Alegerea nu are nici o legătură cu obligaţia noastră de a mărturisi. Isaia a continuat să predice chiar şi atunci când i s-a spus că nu vor fi rezultate bune în ce priveşte răspunsurile oamenilor. Isaia 6:8-13.
Scrisoarea D-voastră se încheie cu întrebări referitoare la rugăciune. Nu cred să vă fiu de prea mare ajutor aici, dar voi face totuşi câteva observaţii. Rugăciunea este unul din mijloacele prin care Dumnezeu aduce la îndeplinire ceea ce a promis. Rugăciunea împlinită este realizarea Duhului Sfânt. El cunoaşte mintea şi voia lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. Romani 8:26-27. Cum poate ştii cineva dacă rugăciunea lui este compusă de Duhul Sfânt, nu pot spune. Însă Duhul Sfânt ne conduce în rugăciune pentru acele lucruri care sunt în interiorul spectrului voii divine, şi dacă cerem ceva după voia Lui, El ne va auzi, 1 Ioan 5:14. Suntem învăţaţi să ne rugăm ca voia Lui să se facă. Aceasta înseamnă că noi nu trebuie să încercăm să schimbăm voia Lui prin rugăciunea noastră. Acest fapt ar lua controlul din mâinile lui Dumnezeu şi ne-ar face pe noi răspunzători.
Fie că putem armoniza sau nu rugăciunea noastră cu poruncile Lui, este datoria noastră să ne rugăm, pentru că El ne porunceşte acest lucru, Luca 18:1. Rugăciunea implică două aspecte: neputinţa noastră şi puterea Lui. Rugăciunea e un act de dependenţă de Dumnezeu, care "poate să facă mai mult decât cerem sau credem noi", Efes. 3:20.
Nu pretind că pot reconcilia doctrina poruncilor divine cu pasaje ca Iacov 4: 2-3 şi 5:16. Dar pot vedea cum rugăciunea poate prevala fără să-L schimbe totuşi pe Dumnezeu, mai ales dacă o considerăm ca un mod în care voia Lui este adusă la îndeplinire. În cazul lui Muller, cred că el a fost mânat de Duhul Sfânt să stea toată noaptea pe genunchi pentru a se ruga să primească lapte pentru copii. Avem aceeaşi problemă în cazul naufragiului lui Pavel aşa cum e prezentat în Fapte 27. Când orice speranţă de fi salvat a dispărut (27:20), îngerul lui Dumnezeu i-a spus lui Pavel că nimeni nu va pieri. Apoi îi mângâie pe marinarii disperaţi, pe soldaţi şi pe prizonieri zicând: "Liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că mi se va întâmpla aşa cum mi s-a spus" (27:25). Apoi mai târziu, când marinarii încercau să fugă de pe corabie, Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: "Dacă oamenii aceştia nu vor rămânea în corabie, nu puteţi fi scăpaţi"(27:31). Dumnezeu a afirmat că nu va pieri nimeni şi Pavel a crezut în El, şi totuşi a crezut că siguranţa lor depindea de faptul dacă marinarii rămâneau pe corabie. L-am putea acuza pe Pavel de inconsecvenţă dar acesta este modul în care s-au desfăşurat lucrurile.
În ce priveşte rugăciunea pentru cei bolnavi, totdeauna trebuie să ne rugăm chiar dacă nu ştim care este voia divină în diverse cazuri. Este hotărât ca orice om să moară, şi când vine acel moment, rugăciunea noastră nu va anula voia divină. David a recunoscut acest lucru când s-a rugat pentru copilul lui bolnav. A postit şi s-a rugat cât timp copilul a fost în viaţă, dar când copilul a murit, el s-a plecat în faţa arătării voii lui Dumnezeu şi a zis, "Cât trăia copilul posteam şi plângeam, căci ziceam: "Cine ştie dacă nu se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?", 2 Sam. 12:22. Rugăciunea lui Pavel de a i se îndepărta ţepuşul este un alt exemplu de rugăciune în afara sferei voii lui Dumnezeu. Pavel s-a rugat fără să ştie voia lui Dumnezeu, iar când i s-a descoperit că de fapt i se va da har susţinător în loc de îndepărtarea ţepuşului, s-a plecat în supunere şi a spus: "Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine" (2 Cor. 12:9).
De multe ori mintea îmi fuge la războiul groaznic dintre Nord şi Sud, aşa numitul război civil. Au fost oameni ai lui Dumnezeu de ambele părţi, oameni evlavioşi şi oameni ai rugăciunii care s-au rugat lui Dumnezeu pentru victorie. Cred că se consideră că cei mai valoroşi oameni ai lui Dumnezeu au aparţinut Armatei de Sud cu oameni ca Robert E. Lee, Stonewall Jackson şi Robert E. Johnston, şi acum toţi ne bucurăm că a fost voia lui Dumnezeu ca Uniunea să câştige.
Cel mai potrivit lucru pentru noi ar fi să căutăm faţa lui Dumnezeu, să ne rugăm şi să mulţumim pentru binecuvântările Lui, şi apoi să ne plecăm în faţa modului misterios în care Dumnezeu protejază vieţile noastre.
" Dumnezeu ţine cheia a tot ce este necunoscut,
şi mă bucur;
Dacă alte mâini ar deţine cheia,
Sau dacă mi-ar fi încredinţat-o mie,
Aş fi trist.
"Ce s-ar întâmpla dacă grijile zilei de mâine ar fi aici
Fără pic de odihnă!
Aş vrea mai degrabă ca El să descuie acea zi
Şi în timp ce orele se scurg liber, El să spună:
"Voia mea este cea mai bună".
" Chiar neclara-mi vedere
Mă face să mă simt în siguranţă;
În bâjbâiala de pe cărarea-mi înceţoşată,
Simt mâna Lui; Îl aud spunând,
"Ajutorul Meu este sigur".
"Nu pot citi planurile lui de viitor;
Dar ştiu atât;
Am zâmbetul feţei Lui,
Şi tot refugiul harului Său,
Cât sunt aici jos.
Destul! Aceasta acoperă toate dorinţele mele,
Şi astfel mă odihnesc!
Pentru că acolo unde nu pot eu vedea, vede El,
Şi în grija Lui voi fi în siguranţă,
Binecuvântat pentru totdeauna."
Suntem toţi nişte bieţi păcătoşi în căutarea unui Salvator. Acest Salvator este Isus Hristos care spune: "Cel ce vine la mine nu-l voi alunga". Dacă Hristos este Salvatorul păcătoşilor, atunci acest biet păcătos se califică pentru mântuire. Îl laud că a murit pentru mine, şi îl laud pe Duhul Sfânt pentru că m-a ajutat să-mi văd neputinţa şi pentru că a luat lucrurile lui Hristos şi mi le-a arătat mie. Ioan 16:14-15.
Domnul să vă binecuvânteze în legătură cu discuţia care va avea loc în 5 noiembrie, şi să vă facă o binecuvântare pentru alţii! Aş fi vrut să vă fiu mai de ajutor cu aceste răspunsuri. Daţi-mi voie totuşi să vă îndemn să nu vă îngrijoraţi de nereuşita încercării de a reconcilia doctrine care par contradictorii minţii noastre limitate.
Cu adânci mulţumiri pentru această ocazie de a discuta lucrurile profunde ale lui Dumnezeu.
Al d-voastră prin legătura evangheliei,
C. D. Cole
1505 Scotland Street
Calgary, Alberta
6 noiembrie, 1959
Domnule Dr. Cole,
Credeţi că mai rezistaţi să citiţi încă o scrisoare de la mine? Voi încerca să nu mai scriu aşa de mult de această dată!
Scrisoarea d-voastră minunată şi extraordinar de folositoare a sosit acum două săptămâni, deci după cum vedeţi cu mult timp înainte de întâlnirea noastră de seara trecută. Am vrut să vă răspund imediat dar apoi m-am gândit că aş putea "să împuşc doi iepuri dintr-o lovitură", vorbind aşa…Mulţumesc foarte mult pentru scrisoare şi pentru scurta prezentare a întâlnirii d-voastre.
Nu am cuvinte să vă spun cât de mult apreciez timpul şi energia depusă pentru a ajuta o persoană cu totul necunoscută…şi totuşi, poate că la urma urmei nu suntem chiar aşa de necunoscuţi unul faţă de celălalt datorită legăturii pe care evanghelia o realizează. Însă, mi-e teamă că a aţi pus prea multă muncă în răspunsul d-voastră atât de detaliat şi nu pot să exprim cât de mulţumitoare vă sunt pentru aceasta. Dar mai mult decât atât, simt că vă datorez o nemărginită recunoştinţă pentru articolul d-voastră despre doctrina alegerii care mi-a stârnit interesul pentru acest subiect şi mai apoi dorinţa de a-l studia. Mă simt ca şi cum mi s-a deschis o uşă spre o lume complet nouă, şi sunt aşa de încântată de aceasta, Dr. Cole. Sper că nu este greşit că atribui o aşa de mare importanţă acestui subiect, dar într-un fel, simt că este cea mai importantă şi cea mai personală doctrină din toată Biblia. Ştiu că nimic nu trebuie să eclipseze doctrina mântuirii, dar uneori simt că nici chiar propria mea convertire nu a avut un impact aşa de puternic asupra mea ca această doctrină. Când ai fost crescut într-o familie creştină, ai auzit predicarea Scripturii din copilărie şi ai fost activ în biserică, cumva nu există o delimitare clară ca în cazul în care te-ai întoarce de la o viaţă plină de vicii. Oare acest lucru se întâmplă pentru că noi nu simţim în profunzimile fiinţei noastre nevoia disperată după Hristos aşa cum este experimentată de cei care nu cresc în biserică? Nu ştiu…, dar de multe ori am simţit că nu mă bucur de viaţa mea de creştin aşa cum ar trebui. De multe ori, părea învechită şi plictisitoare această viaţă. Uneori chiar mă întrebam dacă totuşi sunt mântuită. Acum totul s-a schimbat. Însuşi faptul că mântuirea mea este prin har în totalitate - atât în aplicarea ei cât şi în administrare - a determinat multe transformări în fiinţa mea. Şi pentru aceasta, d-voastră trebuie să vă mulţumesc. Cât de minunat trebuie să fie faptul de a fi un lucrător pe care Dumnezeu să-l folosească aşa de mult.
Când am citit articolul d-voastră pentru prima oară, pe lângă toate celelalte obiecţii ale mele cu privire la doctrina alegerii, nu mi-a plăcut ideea că (într-un sens) nu am avut nici o implicaţie în convertirea mea. Totdeauna am presupus că prin Duhul, aveam destul discernământ şi inteligenţă să realizez dacă un anumit lucru merită luat în considerare sau dacă merită să lupţi pentru obţinerea lui. Niciodată nu m-am gândit că dacă sunt aleasă, nu am nici o implicare în propria-mi mântuire - nici chiar în acceptarea ei. Însă acum văd acest lucru ca fiind partea cea mai bună a mântuirii. Te determină să fii umil, îţi taie respiraţia, te sperie şi te încântă în acelaşi timp. Nu pot să-mi iau gândul de la acest lucru, Dr. Cole. Când mă gândesc că toţi aceşti ani (am 41), am fost lipsită de această învăţătură extraordinară şi nu am simţit bucuria şi încântarea ei.
Aceste aspecte au făcut ca mântuirea şi convertirea mea să fie mai reale şi mai personale. Totdeauna I-am invidiat pe cei care vorbeau cu aşa de mare bucurie despre convertirea lor şi care simţeau cu adevărat că ceva s-a întâmplat în viaţa lor (eu nu am putut spune asta niciodată). Nu puteam să-mi amintesc o perioadă din viaţa mea în care n-am crezut, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Şi asta mă speria; mi-era o teamă ciudată de faptul că poate la urma urmei tot ceea ce aveam era doar un set de crezuri datorită faptului că fusesem crescută într-o familie creştină şi am acceptat credinţa aşa cum am acceptat şi celelalte tipare de conduită şi gândire. M-am rugat luni în şir ca dacă sunt într-adevăr mântuită, Dumnezeu să mă facă să realizez aceasta deasupra oricărei umbre de îndoială, şi să-mi dea "bucuria mântuirii Sale", nu doar goliciunea unei vieţi corecte.
Nici n-am visat că voi primi "mărturia Duhului" prin doctrina alegerii. N-aş vrea ca Dumnezeu să creadă că nu sunt recunoscătoare pentru mântuire. Sunt, dar chiar acum mă simt parcă mai recunoscătoare pentru alegere. E ceva rău în asta?
Asemeni cuiva care a fost salvat de la înec în timp ce mulţi alţii au pierit, mă întreb mereu: "de ce eu?, de ce eu?". Înainte, când mă trezeam dimineaţa mă simţeam foarte obosită şi aşa de mult mi-aş fi dorit să nu trebuiască să merg la lucru (sunt văduvă de război); acum imediat ce deschid ochii am senzaţia că s-a întâmplat ceva nou şi încântător; apoi ceva îmi străfulgeră mintea în valuri de amintiri… "eşti aleasă" şi mă cuprinde o aşa de mare bucurie încât mă trezesc imediat şi sunt gata de lucru.
Nu pot să explic - dar dacă într-un fel, consideri că propria-ţi convertire depinde şi de tine într-o măsură oricât de mică, cred că acest fapt ia din măreţia şi strălucirea mântuirii. Dar când gândul şi conştientizarea acestui aspect realizează un impact total în fiinţa ta (adică faptul că nu numai acordarea mântuirii se datorează harului lui Dumnezeu ci şi alegerea ta ca şi recipient), nu mai poţi face nimic decât să te adânceşti în încântare, dragoste şi laudă.
Acum, trebuie să vă povestesc despre seara trecută. Au fost aproape 30 de femei. În cei 7 sau 8 ani de când conduc acest grup, nu a existat ceva care să aibă o impresie mai puternică asupra lor decât doctrina alegerii! Au venit la ele cu Biblii, creioane şi …obiecţii! Am trecut peste tot materialul din nou, cu mare grijă, amintindu-le în primul rând că:
(a) Alegerea a fost necesară datorită depravării omului, şi am dezvoltat aceasta în jurul afirmaţiei d-voastre potrivit căreia doar ne păcălim dacă putem crede că cineva ar dori vreodată să-L caute pe Dumnezeu în starea noastră neregenerată, în afara călăuzirii Duhului Sfânt şi a alegerii. (Gen. 6:5; Ps. 14:3; Isa. 64:3; Rom. 3:10; şi Efes. 2:1- Le-am rugat să citească tare aceste referinţe).
(b) Suveranitatea lui Dumnezeu justifică alegerea. El are aceleaşi drepturi asupra noastră asemeni olarului asupra lutului, etc., reliefând calităţi ale lui Dumnezeu ca şi absoluta Sa dreptate, sfinţenie, omniscienţă, existenţă de sine, etc, aspecte care îl îndreptăţesc să acţioneze într-un mod suveran.
(c) Dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu protejază alegerea; Aceasta nu poate fi nedreaptă deoarece lui Dumnezeu îi este imposibil să facă ceva greşit, nedrept, neloial… "El nu se poate nega pe Sine Însuşi". Indiferent de cum ni se pare acest lucru, avem cunoştinţa şi liniştea că Judecătorul întregului pământ va face ce este drept.
După ce mi-am sfârşit prezentarea, participanţii au pus întrebări. Mi-a părut însă rău de o femeie din grup. A venit la biserica noastră de la Biserica Unită. Cred că este mântuită, dar din când în când se mai poate observa în gândirea ei sau în afirmaţiile ei, o întoarcere la doctrina mântuirii prin fapte din Biserica Unită. Bineînţeles că a fost foarte tulburată de acest subiect - ceea ce consider a fi un semn bun. I-am spus că nu poate fi mai tulburată decât am fost eu la început. Nu poate pricepe că de fapt nu este nedrept din partea lui Dumnezeu să acţioneze în acest mod. Mi-am amintit atunci de ilustraţia d-voastră cu oamenii care stau pe gard şi Dumnezeu care îi împinge de-o parte şi de cealaltă. Mi s-a părut excelentă aşa că am comentat pe marginea ei. O mare parte dintre cele care au fost prezente, cred că în final au reuşit să vadă un licăr de lumină reprezentat de faptul că dacă Dumnezeu nu ar fi ales pe unii, nimeni nu ar fi fost mântuit.
Toţi avem tendinţa de a reacţiona la fel… credem că dacă decizia ar fi fost de partea noastră, am fi avut şanse mai mari de a fi mântuiţi decât cazul în care Dumnezeu ar stabili totul din eternitate. Şi aceasta se întâmplă deoarece nu acceptăm sau nu vrem să acceptăm că suntem incapabili de a ajunge la Dumnezeu prin noi înşine. Le-am spus că în ce priveşte starea noastră originară (naturală) suntem morţi în nelegiuire şi păcat iar un cadavru nu poate nici măcar clipi din ochi. Doar s-au înşelat pe ele însele dacă au crezut vreo clipă că ar putea vreodată să-L primească pe Isus, fără ca Dumnezeu să ia anumite măsuri pentru a le determina să ia această decizie.
Discuţia noastră a continuat mai mult de o oră şi jumătate. Această femeie a crezut şi ea ca şi celelalte că doctrina alegerii contrazice unele versete din Scriptură, ca de exemplu Ioan 3:16 şi 1 Ioan 2:2. Am fost bucuroasă că am avut la îndemână explicaţia d-voastră cu privire la "toţi" şi "lumea" ca fiind folosite rareori în sensul lor absolut.
De asemeni, Ioan 6:37, "Pe cel ce vine la mine nu-l voi izgoni afară"…Le-am spus să citească prima parte a acestui verset şi vor avea un şoc; şi eu am avut când am citit. "Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…". Bineînţeles că Hristos nu va izgoni pe nici unul care vine, deoarece cei care vin vor fi cei pe care Tatăl îi dă Fiului. Au fost de-a dreptul înmărmurite! Se pare că au reacţionat totuşi ca şi când cele discutate începeau să prindă contur şi puteau întrevedea anumite uşi deschise spre moduri noi de gândire.
După aceea, în timp ce aşteptam ceaiul, femeia despre care vorbeam a venit la mine. Mi-a părut aşa de rău de ea; era tulburată şi gata să izbucnească în lacrimi. Am întrebat-o, "Edythe, s-au făcut mai clare lucrurile?" A ezitat puţin şi a spus, "Da, într-un fel. Dar sunt alte aspecte pe care pur şi simplu nu le pot reconcilia cu propriile-mi idei despre Dumnezeu şi Biblie". I-am răspuns, "Nici nu încerca, Edythe, Dr. Cole mi-a spus să nu încerc să împac toate punctele acestei învăţături cu celelalte pasaje din Scriptură deoarece voi produce numai confuzie, şi cred că are dreptate". Apropo, ceea ce mi-aţi spus în legătură cu o minte confuză şi dezorientată, m-a ajutat foarte mult din punct de vedere personal. M-am eliberat de toate argumentele după ce am citit scrisoarea d-voastră, şi I-am spus Domnului că m-am chinuit destul să înghesui oceanul Lui de teologie în ceşcuţa minţii mele şi mi-am propus să nu mai fac atâta caz de lucrurile pe care nu le înţelegeam. El le-a înţeles şi asta e suficient pentru mine. Acela a fost momentul din care am început să am o pace aşa de mare.
Am încercat să-I spun aceste lucruri lui Edythe; ea mi-a răspuns, "Marjorie, aproape că mi-am ieşit din minţi săptămâna asta", şi vocea i s-a oprit. Apoi a spus, "Nu mă pot gândi la nimic altceva şi mereu analizez şi reanalizez până când ajung în pragul nebuniei". Mă durea de milă pentru ea, pentru că şi eu trecusem prin aceeaşi experienţă până când am primit scrisoarea d-voastră. Mi-a trecut apoi prin minte că poate scrisoarea d-voastră ar putea-o ajuta şi pe ea. Aşa că am întrebat-o dacă ar vrea să citească întrebările mele adresate d-voastră şi răspunsul d-voastră. A fost extraordinar de bucuroasă. Le aveam la mine aşa că I le-am dat pe loc. Vreţi vă rog să vă rugaţi împreună cu mine pentru ca această femeie să primească pace şi să înveţe cu ajutorul Duhului Sfânt să iubească această doctrină aşa cum o iubim şi noi?
O altă femeie, nou venită în acest grup, (însă venea la noi la biserică de câţiva ani),cu un zâmbet foarte plăcut mi-a spus la sfârşit, "Şi eu simt la fel ca tine; acum ştiu să sunt aleasă şi e de-a dreptul încântător; dar tare mult aş fi vrut să-l să-l vezi şi pe soţul meu. Atât de mult a vrut şi el să vină în această seară, chiar m-a întrebat dacă te-ai supăra dacă s-ar strecura încet pe un scaun din spate"! Se pare că soţul a luat broşura de la ea şi a citit-o; a fost încântat de ea, a studiat-o, a citit-o din nou şi a spus nu a mai auzit niciodată în viaţa lui ceva asemănător acestei doctrine. De ce nu auzim mai multe despre această doctrină? Şi ştiţi, Dr. Cole, mai mulţi oameni m-au întrebat acelaşi lucru, "De ce pastorii noştri nu ne predică despre această doctrină?".
O fată din zona de sud (din Texas, dar nu cea despre care v-am vorbit în prima mea scrisoare; ea nu a venit seara trecută) a fost şi ea foarte interesată recunoscând totuşi că de câteva ori unele dintre ideile şi modurile ei de înţelegere au fost puternic atacate. Cu toate acestea seara trecută în timp ce încheiam discuţia, am auzit-o spunând cu o privire strălucitoare, "Ce e cert este că îţi alungă frica de moarte, nu-i aşa?" Şi ştiţi ceva…? Este exact ceea ce simt şi eu cu toată tăria. Am rămas înmărmurită când am auzit-o - era exact ecoul inimii mele. Uneori chiar simt o dorinţă de a ajunge cât mai repede în cer să învăţ mai multe despre alegere şi alte aspecte din Biblie.
O a treia femeie, mamă a unui băieţel de 6 ani mi-a spus: " Marjorie, nu ştiu ce să spun. E minunat. De când am făcut acest studiu şi am început să mă gândesc la această doctrină, totul a început să se clarifice în mintea mea; aşa de multe versete din Scriptură care nu-mi erau clare, acum au început să se armonizeze şi să aibă sens.
O altă fată care a vorbit cu mine în repetate rânduri, mi-a spus că la început (când am ţinut prima lecţie în septembrie) a simţit că nu este de acord cu ceea ce am spus. Dar pe măsură ce citea broşura d-voastră şi se gândea mai mult la acest aspect, începea tot mai mult să creadă că această doctrină este cu adevărat prezentă în Biblie şi prin urmare ea ar trebui să accepte să creadă în această doctrină şi să lase la o parte părţile pe care nu le înţelege până când ajunge în cer. Seara trecută, după ce am terminat, mi-a suflat peste masă, "Şi eu sunt bucuroasă în seara asta, Marjorie! Dar mi-e teamă că unele dintre noi, nu sunt. Însă, cu ele, problema este mai de grabă că nu vor.
Oricum, mă rog ca Duhul Sfânt să-şi facă lucrarea în inimile acelora care sunt dezorientaţi sau împotrivitori. Cred că însăşi interesul lor în acest subiect e un semn încurajator, şi aşa cum aţi afirmat şi d-voastră, nici unuia dintre noi nu-i place această doctrină; Duhul Sfânt e acela care trebuie să ne înveţe s-o iubim.
Am promis că nu o să vă mai scriu o scrisoare lungă şi totuşi v-am scris. Sper că nu v-am plictisit. Însă mă simt aşa de încărcată cu toate acestea şi vă sunt aşa de îndatorată încât am simţit nevoia să vă spun aceste lucruri. Aveţi cumva şi alte învăţături prezentate sub formă de broşuri? M-am uitat zilele trecute peste nişte broşuri mai vechi din seria "Mărturii" (engl. "Witnesses") şi am văzut câteva dintre cărţile d-voastră sub formă de serii de volume, despre Păcat, Mântuire, etc. Aş vrea tare mult să am seria completă. Am comandat deja 40 de exemplare ale broşurii d-voastre "Alegerea" şi le-am distribuit grupului meu în septembrie, deci de atunci încoace, le-au putut studia şi examina în detaliu. Nu vă voi putea mulţumi niciodată îndeajuns pentru articolul d-voastră. Cu siguranţă Dumnezeu v-a călăuzit să-l faceţi public.
Ar fi aşa de minunat să ascultăm asemenea predici şi în prezent. Pastorii, în loc de a ţine acele predici "de lapte", predigerate şi tematice aşa de des întâlnite, de ce nu mai ţin predici doctrinale acum? Nu-i de mirare că în zilele noastre creştinii nu mai sunt puternici şi nu mai ştiu care sunt principiile în care cred, n-au apucat niciodată să treacă de la lapte la carne. Am auzit un pastor baptist spunând că suntem creştini care se hrănesc cu gustări când de fapt ar trebui să fim creştini care se hrănesc cu o cină bogată. Şi cred că avea dreptate.
Acum trebuie să închei. Din nou, vă rog să primiţi mulţumirile mele pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine. Mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze din plin pe d-voastră, familia şi lucrarea d-voastră care sunt convinsă că va fi roditoare mult peste imaginaţia şi aşteptările d-voastră.
Sora d-voastră în Domnul,
Marjorie Bond
1505 Scotland Street
Calgary, Alberta
7 decembrie, 1959
Domnule Dr. Cole,
După ce v-am trimis felicitarea de Crăciun, am primit cărţile d-voastră, "Speranţa Cerească" şi "Doctrinele Divine". Mulţumesc foarte mult. Mi-a plăcut enorm de mult studiul cu privire la doctrina lui Dumnezeu. Cât îl preamăreşte, îl înalţă, şi îi recunoaşte adevărata poziţie care I se cuvine de Rege al regilor şi Domn al domnilor! Am început să simt de mult timp că biserica creştină are nevoie de o viziune nouă a sfinţeniei şi măreţiei lui Dumnezeu, şi să realizeze că El este "Cel Preaînalt şi Preamăreţ care dăinuieşte veşnic". Este prea mult spirit de camaraderie în atitudinea noastră faţă de Dumnezeu, în zilele noastre.
Tare mult mi-aş dori ca pastorii din zilele noastre să predice din doctrine. Cred că membrii bisericilor noastre ar fi înrădăcinaţi mai ferm în credinţă dacă am beneficia de mai multă învăţătură doctrinală şi de mai puţină învăţătură "uşoară"!
Apropo de studiul nostru despre doctrina alegerii, încă mai primesc diverse comentarii şi păreri de la unele membre din grup. Nimic din ceea ce am studiat până acum nu a mai stârnit atâta interes. De asemeni am oferit pastorului nostru un exemplar al broşurii d-voastre; îi aştept reacţia!
Cu câteva săptămâni în urmă, eram în vizită la nişte prieteni dintr-o altă biserică baptistă, şi a venit vorba despre grupul meu de studiu biblic şi doctrina alegerii. Vă vine să credeţi?…Nici o persoană din acea încăpere, afară de membrii familiei mele, nu a auzit despre alegere, ce să mai vorbim de a înţelege această doctrină? Şi totuşi, toţi erau creştini buni - nu doar membrii nominali ai unei biserici.
Nu ajunsesem decât la nişte discuţii preliminare despre acest subiect când discuţia noastră a fost întreruptă. Însă am putut să-mi dau seama că nu a fost prea bine primită! (Aşa cum spuneaţi, toţi suntem arminieni la origine). În acea seară la discuţie a fost prezentă şi o anumită femeie împreună cu tatăl ei mai în vârstă şi care se mutaseră cu doi ani în urmă în Arizona iar acum locuiau din nou în Calgary. Acum două săptămâni dau peste această femeie la oficiul poştal din zona noastră. Lucra temporar acolo şi pentru că erau deja câţiva oameni care aşteptau să fie serviţi, nu prea a avut timp să stea de vorbă cu mine. Însă în timp ce mă pregăteam să plec, mi-a spus: "Marjorie, aş vrea să stăm de vorbă cândva despre problema pe care am discutat-o la Thelma seara trecută". Timp de un minut sau două mintea mi-a fost complet goală - nu puteam să-mi amintesc la ce se referea. A zâmbit şi mi-a spus: "Nu ştii, am început să discutăm despre acest subiect". Dintr-o dată m-am luminat şi i-am spus nerăbdătoare (acum acesta este subiectul meu preferat): "O, da, bineînţeles. Mi-ar face plăcere să ne întâlnim, oricând ai timp". A dat din cap şi a spus: "M-a cam pus pe gânduri. Nu înţeleg şi nu pot spune că sunt de acord însă totuşi aş vrea să aflu mai multe despre acest subiect". Deci a apărut încă o undă în urma pietrei pe care aţi aruncat-o în apă!
Domnule Dr. Cole, mi-e greu să vă deranjez cu întrebările mele când ştiu că sunteţi aşa de ocupat, dar simt că sunteţi foarte bine pregătit în acest domeniu şi că mă puteţi ajuta mai mult decât oricine altcineva. Aş putea să vă mai deranjez cu încă una sau două întrebări?
(a) Ce se înţelege prin a întări "chemarea şi alegerea voastră"? La început când am citit 2 Petru 1:5-10, în lumina noilor mele cunoştinţe cu privire la alegere, mi s-a părut că Petru vorbeşte de parcă ar fi posibil să-ţi pierzi mântuirea. Şi totuşi, pentru că eu cred în siguranţa eternă a mântuirii credinciosului (chiar mai mult acum de când înţeleg doctrina alegerii), nu-mi dau seama cum ar fi posibil acest lucru. După ce m-am rugat pentru aceasta, mi-am dat seama că poate ceea ce vrea să spună este faptul că o persoană care face ceea ce Petru condamnă, regresează spiritual; nu neapărat îşi pierde mântuirea. Credeţi că este corectă această interpretare?
(b) Cuvântul "toţi" din Romani 11:32, credeţi că reprezintă un alt exemplu în care acest cuvânt nu este folosit în sens absolut? Mă refer la partea în care spune "ca El să aibă milă de toţi". Unii consideră că acest verset se opune doctrinei alegerii,
argumentând că dacă Dumnezeu ar vrea să aibă milă de toţi, atunci n-ar mai alege pe unii oameni pentru mântuire aşa cum susţine doctrina alegerii.
(c) De asemeni, pentru că tot suntem la Romani, este adevărat că şi creştinii vor fi judecaţi pentru tot ceea ce au făcut de când au fost mântuiţi? Nu în sensul de pedeapsă pentru păcatele lor, pentru că pedeapsa pentru păcat a fost ispăşită la Calvar. Dar când Biblia spune: "Atunci toţi va trebui să dăm socoteală lui Dumnezeu" şi apoi din nou în Romani 2:6, "care va răsplăti fiecăruia după faptele lui"; şi 1 Cor. 4:5.
Nu ştiu de ce, dar gândul de a avea păcatele expuse la vedere, chiar dacă nu voi fi pedepsită pentru ele, mi se pare că răpeşte cerului o cantitate considerabilă de bucurie. Am avut o cădere spirituală foarte gravă acum câţiva ani, şi cu toate că acum îl iubesc pe Domnul mai mult ca niciodată, uneori simt totuşi că nimic nu poate şterge păcatele acelor ani. Dumnezeu ştie totul despre ele şi m-a iertat; de ce trebuie să fie dezvăluite pentru ca toată lumea să le vadă, atunci când ajung în cer?
Am crezut că pasajele din Psalmi care spun " cât de departe este estul de vest, atât de departe voi alunga nelegiuirea de la tine", înseamnă că odată ce am fost mântuiţi, Dumnezeu a şters păcatele noastre şi niciodată nu va mai trebui să mai auzim de ele. Dar se pare că sunt unele versete în epistole care ne-ar determina să credem că deşi nu vom fi pedepsiţi pentru păcatele noastre prin a merge în iad dar că totuşi va trebui să dăm socoteală pentru aceste păcate. Dacă aşa stau lucrurile, cred că nici un creştin n-ar mai muri împăcat cu adevărat, ştiind ce-l aşteaptă. (De ce oare ne este mai teamă de părerea oamenilor decât de cea a lui Dumnezeu?)
(d) Ultima mea întrebare se referă la paginile 7-9 din broşura d-voastră "Speranţa Cerească" (engl. "The Heavenly Hope"). Totdeauna am ştiut (chiar înainte de a studia doctrina alegerii), şi am învăţat atât din Scriptură cât şi din diverse imnuri şi predici pe care le-am auzit, că este periculos să amâni mântuirea pentru că viaţa ţi-ar putea fi curmată înainte de a-l accepta pe Hristos şi astfel ai putea fi aruncat într-o eternitate lipsită de prezenţa lui Isus.
Dar potrivit cu doctrina alegerii, nici unul dintre cei aleşi pentru mântuire nu vor putea muri fără a fi salvaţi. Corect? ("Tot ceea ce Tatăl mi-a dat va veni la Mine…") Deci, toţi cei pe care Dumnezeu a intenţionat să-i mântuiască vor fi mântuiţi şi nicidecum nu se vor pierde, prin urmare pentru ei amânarea mântuirii nu reprezintă un pericol; cât despre cei ne-aleşi, ei oricum nu vor fi mântuiţi. Nu-i aşa?
Mi se pare că lucrurile au început să se clarifice în mintea mea, până la punctul la care le pot eu pricepe. Dar când citesc ceva, sunt din nou dezorientată!
După cum am spus, şi eu credeam că este riscant să amâni mântuirea. Toţi scriitorii de imnuri creştine vorbesc despre aceasta. Dar de când studiez doctrina alegerii, îmi dau seama că poate am greşit. De fapt nu este o urgenţă reală, în sensul că nu reprezintă o chestiune de viaţă şi moarte. Nici un om nu poate muri înainte de a fi mântuit dacă Dumnezeu doreşte să-l mântuiască. Atunci, de ce unii pastori (chiar dintre cei ca d-voastră care cred în alegere) îndeamnă pe oameni să nu mai piardă timpul ci să-l primească pe Hristos până nu e prea târziu? Niciodată nu-i prea târziu pentru o persoană aleasă, nu-i aşa?
V-aş fi recunoscătoare dacă mi-aţi clarifica acest aspect.
Mi-e teamă că la un moment dat datorită faptului că vă scriu scrisori atât de lungi nu veţi mai dori să primiţi scrisori de la mine. Aş avea atâtea întrebări de pus, însă pastorii moderni, ca şi medicii, sunt aşa de ocupaţi încât nu mai au timp pentru oameni.
Vă mulţumesc din nou pentru tot ajutorul pe care mi l-aţi acordat şi Dumnezeu să vă binecuvînteze în continuare.
Cu sinceritate,
Marjorie Bond
746 West Noel
Madisonville, Kentucky
17 decembrie, 1959
Draga mea Marjorie,
Salutări şi cele mai bune urări de bine cu ocazia acestor sărbători!
Când ţi-am trimis cărţile, am avut de gând să-ţi trimit imediat şi o scrisoare pentru aţi explica faptul că nu eşti obligată să le plăteşti deoarece nu le-ai comandat. Din păcate alte lucruri mi-au luat-o înainte şi încă mai plănuiam să-ţi scriu când de fapt a apărut scrisoarea ta în care era inclusă plata cărţilor. Cred că ar trebui să-ţi trimit înapoi o parte din bani deoarece ai plătit mai mult decât era necesar pentru ceea ce ţi-am trimis eu. Numărul de cărţi şi broşuri pe care le-am scris aproape s-a epuizat şi acesta a fost unu din motivele care m-au determinat să-ţi trimit cărţile respective. Volumul despre PĂCAT şi MÂNTUIRE nu au fost încă redactate sub formă de carte. Am una sau două cărţi mari care conţin articole publicate în diverse reviste. La vârsta mea (am 75 de ani), nu mai îmi propun să public cărţi. Oricum, am mulţi prieteni printre pastorii tineri şi unii poate vor vrea să-mi publice scrierile după ce eu nu mai sunt.
După această scurtă introducere, mă voi îndrepta acum spre întrebările tale în speranţa că îţi vor fi de ajutor.
(a) Îndemnul lui Petru "să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră", este o avertizare împotriva superficialităţii. Adică, să nu luăm mântuirea noastră de bună fără să avem o mărturie clară a acestui lucru. Bineînţeles că se referă la a o întări pentru noi înşine, deoarece noi nu putem întări nimic pentru Dumnezeu. Cuvintele lui se referă la asigurare (întărire) şi nu la mântuire. Începe cu harul credinţei ca şi darul lui Dumnezeu, şi ne îndeamnă să clădim pe această credinţă astfel ca vieţile noastre să nu fie goale şi neroditoare. Nici un credincios neroditor nu poate avea siguranţa mântuirii ca experienţă subiectivă. (Apropo de experienţa ta când ai avut acea cădere spirituală.)
(b) Cred că "toţi" din Rom. 11:32 este folosit în sens relativ şi nu absolut, altfel am avea mântuire universală. Mai mult, Rom. 9:18 spune că Dumnezeu este suveran în ce priveşte manifestarea milei Lui. Aceasta nu înseamnă că el refuză să-şi manifeste mila faţă de cineva care se încrede în Hristos, ci că El nu îi determină pe toţi să caute mila Lui - unii sunt lăsaţi la dispoziţia voinţei lor carnale.
(c) Creştinul va fi judecat pentru lucrările lui şi nu pentru păcatele lui. Păcatele lui au fost judecate în Hristos şi nu vor apare în ziua judecăţii pentru a-l condamna. Mântuirea este prin har; răsplata este prin muncă. Vor fi niveluri atât în cer cât şi în iad, deoarece atât cei mântuiţi cât şi cei pierduţi vor fi judecaţi pentru faptele lor - cei pierduţi vor primi gradul de pedeapsă pe măsura faptelor lor rele, şi cei mântuiţi vor primi glorie pe măsura lucrării lor. Nu mă aştept să am o răsplată ca cea a lui Pavel deoarece lucrarea mea nu o egalează pe a lui.
Romani 2 abordează principiile judecăţii sub lege: (1) trebuie să fie potrivită cu adevărul (v.2), aceasta înseamnă să fie potrivită cu faptele; (2) trebuie să fie pe măsura faptelor (v. 6); (3) nu se are în vedere faţa omului (v. 11 şi 12). Capitolul nu ne arată cum să fim mântuiţi, ci la ce ne putem aştepta de la lege, fie că sunt evrei sau neamuri.
Romani 14 îi avertizează pe credincioşi cu privire la a judeca pe celălalt pentru diverse scrupule referitoare la consumarea anumitor alimente şi îi îndeamnă să ţină cont de faptul că toţi vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (v. 10). Lui Dumnezeu îi vom da socoteală de ceea ce am făcut, nu unii altora.
1 Corinteni 4 abordează judecata creştinului ca şi administrator în slujba lui Dumnezeu. Noi nu putem judeca sau evalua lucrarea celuilalt aici şi acum, pentru că sunt atât de multe lucruri pe care nu le cunoaştem, ca de exemplu motivaţii şi lucruri ascunse, dar când Isus va veni, El va ştii totul despre noi, şi "atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu" (1 Cor. 4:5). Noi nu suntem calificaţi să cântărim pentru a determina locul pe care cineva ar trebui să-l ocupe în glorie - Dumnezeu va avea grijă de acest lucru.
(d) Trebuie să ne adresăm celor pierduţi ca unor păcătoşi, nu ca unor păcătoşi aleşi. Noi nu ştim care sunt aleşii până când aceştia nu-şi manifestă alegerea prin credinţă şi fapte bune. Şi într-adevăr trebuie să ne adresăm lor ca unora care au nevoie de mântuire, şi să-i îndemnăm să se încreadă în unul şi singurul Mântuitor - şi să se încreadă acum. Să le spunem să se încreadă în El imediat sau să mai aştepte puţin?
Este adevărat că "niciunul dintre cei aleşi pentru a fi mântuiţi nu vor putea muri nemântuiţi". Dar aceasta nu înseamnă că ei vor putea fi mântuiţi în afara credinţei în Domnul Isus Hristos. Şi mijloacele prin care se realizează mântuirea sunt la fel de bine alese ca şi cei aleşi. Citeşte 2 Tes. 2:13-14.
Pavel a cunoscut doctrina alegerii mai mult decât oricine, şi totuşi i-a îndemnat pe oameni să vină la Isus (Fapte 28:23). El ştia că cei aleşi vor fi mântuiţi şi cu toate acestea nu a încetat să se roage şi să lucreze spre mântuirea lui Israel (Rom. 9:1-3; 10:1-4; 11:14; 1 Cor. 9:19-22). Nu trebuie să lăsăm ca doctrina alegerii să ne ia compasiunea pentru cei pierduţi, sau să ne facă să închidem ochii în faţa nevoii urgente de mântuire a oamenilor. (Evrei 2:3; 2 Cor. 6:2).
Vor fi anumite lucruri pe care nu le putem înţelege şi doctrine pe care nu le vom putea armoniza, dar porunca Lui pentru noi de a mărturisii tuturor oamenilor despre Isus Hristos, este foarte clară. Lucrurile ascunse aparţin lui Dumnezeu, dar lucrurile descoperite stabilesc îndatoririle noastre, (Deut. 29:29).
Cu dragoste creştinească,
C.D. Cole
Postări
